Pacienții cu afecțiuni endocrine din Târgu-Jiu vor beneficia de investigații avansate cu un nou ecograf performant

0
80

Secția Endocrinologie a Spitalului Județean de Urgență Târgu-Jiu beneficiază acum de un ecograf modern, achiziționat cu fonduri alocate de Ministerul Sănătății și Consiliul Județean Gorj. Valoarea echipamentului se ridică la 457.380 de lei, iar utilizarea acestuia va contribui la creșterea preciziei în evaluarea pacienților.

Noul ecograf permite realizarea unor explorări imagistice detaliate pentru pacienții internați, atât în regim de spitalizare continuă, cât și în regim de zi. Aparatul va fi utilizat în principal pentru evaluarea pacienților cu afecțiuni tiroidiene și metabolice, contribuind la diagnosticarea timpurie și monitorizarea tratamentului.

Intervențiile ecografice vor fi realizate de cei doi medici endocrinologi ai secției, dr. Mădălina Popescu și dr. Oana Iana, ambii cu competențe în ecografie endocrinologică. Conducerea spitalului subliniază că întreaga echipă medicală este dedicată îngrijirii pacienților și asigură tratamente la cele mai înalte standarde profesionale.

În cadrul Secției de Endocrinologie sunt tratate frecvent afecțiuni precum hipertiroidismul, hipotiroidismul, tiroidita autoimună, gușa nodulară, dar și boli ale sistemului osos și ale metabolismului calciului, precum osteoporoza și hiperparatiroidismul. De asemenea, sunt gestionate cazuri de hiperlipidemie și ginecomastie, tulburări care necesită evaluare endocrinologică atentă.

Articolul precedent2.249 cazuri noi de COVID-19 în ultima săptămână, anunță INSP
Articolul următorAparatură medicală de ultimă generație la laboratorul Spitalului „Anton Cincu” din Tecuci