Ministrul Muncii anunță că voucherele Programului FIV vor fi acordate până la sfârșitul lunii decembrie

0
235

Ministrul Muncii, Florin Manole, a precizat că persoanele considerate eligibile în Programul de Fertilizare In Vitro (FIV) și care au semnat contractele de finanțare vor avea voucherele virate în conturi până la sfârșitul lunii decembrie.

Ministrul a declarat: „Etapa de înscriere în cadrul Programului FIV s-a finalizat. Până la finalul lunii decembrie, beneficiarii declaraţi eligibili şi care au semnat contractele de finanţare vor primi voucherele în cont. Este speranţă şi este şansa la o familie. Mă bucur că etapa de înscriere s-a încheiat şi că am reuşit să atingem atât de mulţi beneficiari”.

Florin Manole a subliniat că menținerea și dezvoltarea programului rămân priorități: „Dar ceea ce este mai important este că nu am renunţat. Împreună am salvat acest program şi l-am dus mai departe şi anul acesta. Pentru anul viitor, pregătim deja noul program, finanţat atât din fonduri europene cât şi din fonduri publice şi cu mai mulţi beneficiari. Avem datoria să sprijinim fiecare familie care luptă pentru acest vis”.

Articolul precedentIntervenție robotică minim invazivă de înaltă complexitate realizată la Spitalul „Pius Brînzeu” din Timișoara, pentru un diverticul esofagian de 8 cm
Articolul următor460.000 de copii au beneficiat de asistență la Unitatea de Primire a Urgențelor Pediatrice Cluj-Napoca în 25 de ani