Fertilizare gratuita pentru 250 de cupluri

0
345

Societatea Romana de Reproducere Umana si Embriologie, recent infiintata, va sprijini un proiect al Ministerului Sanatatii, prin care 250 de cupluri vor beneficia, gratuit, de fertilizare in vitro. „Societatea Romana de Reproducere Umana si Embriologie, creata in decembrie anul trecut, va incepe un program national, care sa ajute cuplurile infertile sa aiba copii. Proiectul fertilizarii in vitro apartine insa Ministerului Sanatatii.”, a declarat, in exclusivitate pentru Sanatatea TV, presedintele acestui for, prof. univ. dr. Virgiliu Ancar. Potrivit medicilor specialisti in acest domeniu, cuplurile apeleaza la astfel de tehnici de fertilizare in vitro (FIV) atunci cand au probleme generate de obstructii tubare, patologie ovariana prin insuficienta, dar si patologie masculina – afectarea calitatii si numarului de spermatozoizi. Cele mai multe clinici din strainatate impun o limita de varsta pentru procedeul de fertilizare in vitro, si anume intre 40 si 42 de ani. in Romania insa, aceasta granita nu exista. Medicii de la Societatea Romana de Reproducere Umana si Embriologie estimeaza ca, anual, in Romania, aproximativ 1250 de cupluri ar dori sa apeleze la fertilizarea in vitro.

Articolul precedentReusita de exceptie la Institutul de Pneumologie „Marius Nasta”
Articolul următorPolitica medicamentului