Dr. Florin Roșu, managerul Spitalului de Boli Infecţioase „Sf. Parascheva”, atenționează asupra riscului de toxiinfecții alimentare în cazul unor specii de pești exotici comercializați în România

0
888
Facebook/ Florin Rosu

Pentru că Postul Crăciunului este caracterizat de mai multe zile „dezlegări la pește”, managerul Spitalului de Boli Infecţioase „Sf. Parascheva” Iaşi, dr. Florin Roşu, îndeamnă la prudență la consumul anumitor tipuri de peşte sau a conservelor de acest tip deoarece există riscul unor toxiinfecţii.

Specialistul atenționează că, în anumite perioade ale anului, mai multe specii de peşte şi crustacee pot conţine biotoxine otrăvitoare, persistente inclusiv după gătire.

Mai mult, peştii cu aceste toxine nu indică niciun fel de semne care ar putea alerta consumatorii – nu arată rău, nu miros urât şi nici au un gustul schimbat iar în unele situaţii, gătirea, marinarea sau congelarea acestora nu distrug aceste toxine iar otrăvirea devine astfel inevitabilă.

Care sunt peștii care prezintă astfel de riscuri crescute

„Acest fapt este întâlnit mai ales la peştii din regiunile tropicală şi subtropicală. Cea mai frecventă intoxicaţie este cea cu toxina botulinică. Aceasta prezintă caracteristici specifice.

Pacientul prezintă vedere dublă, la un moment dat prezintă o paralizie la nivel facial, caracterizată prin căderea pleoapei, pacientul nu mai poate deschide ochii. Această paralizie a musculaturii începe să coboare, pacientul prezintă disfagie, greutate la înghiţire, până ce acest reflex este cu totul abolit, adică dispare, iar dacă nu se intervine la timp, pacientul va suferi un stop respirator, pentru că paralizia va afecta şi muşchii respiratori. În general, o toxină contractată de la peşte este caracterizată de greaţă, vărsături, crampe abdominale, scaune diareice. (…)

Trebuie să evităm consumul de peşte exotic, iar conservele de peşte, dacă prezintă capacul umflat şi au un aspect şi un miros care ne duc probabil spre o toxină, nu le consumăm”, a precizat dr. Florin Roşu într-un clip video postat pe pagina sa de Facebook.

Persoanele care suspectează apariţia unor astfel de toxiinfecţii trebuie să se prezinte de urgenţă la spital

Medicul ieșean a avertizat cu privire la pericolul apariţiei deshidratărilor puternice precizând că, în cazul bătrânilor şi al copiilor, starea de sănătate poate fi puternic afectată existând chiar risc de deces.

Astfel, cei care suspectează apariţia unor toxiinfecţii alimentare trebuie să se prezinte de urgenţă la spital unde să informeze medicii asupra produselor cu risc consumate, astfel încât tratamentul să fie iniţiat cât mai devreme şi să se prevină internarea în Terapie Intensivă.

Dr. Florin Roşu: Pacienţii de la Spitalul de Psihiatrie Murgeni, internaţi la Spitalul „Sf. Paracheva” Iaşi au fost externaţi luni

Potrivit managerului unității spitalicești, la internare, pacienţii prezentau simptome de toxiinfecţie alimentară iar pe parcursul tratamentului, au fost monitorizaţi şi trataţi de o echipă multidisciplinară formată din medici cu specialitatea Boli Infecţioase, Terapie Intensivă şi Gastroenterologie, ei primind totodată şi tratamentul specific, psihiatric.

Articolul precedentPreședintele Iohannis, undă verde privind cererile de urmărire penală a foştilor miniştri ai Sănătăţii Vlad Voiculescu şi Ioana Mihăilă
Articolul următorCu 97% voturi, prof. dr. Anca Dana Buzoianu continuă cu un nou mandat de rector la conducerea UMF „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca