Două decese noi confirmate cu virus gripal în România. 2.766 de cazuri de gripă clinică la nivel naţional, în ultima săptămână

0
391

În săptămâna 18 – 24 decembrie, au fost raportate 62.287 de cazuri de infecţii respiratorii (gripă clinică, IACRS şi pneumonii), înregistrându-se cu 19,9% mai puţine cazuri comparativ cu aceeaşi săptămână a sezonului precedent (77.715) şi cu 33,8% mai puţine cazuri comparativ cu săptămâna anterioară (94.047), informează Institutul Naţional de Sănătate Publică.

În aceeași săptămână, s-au înregistrat 2.766 de cazuri de gripă clinică la nivel naţional, comparativ cu 2.685 cazuri în aceeaşi săptămână a sezonului precedent şi cu 1.230 înregistrate în săptămâna precedentă.

Cazurile de gripă clinică au fost raportate de 34 de judeţe, cele mai multe fiind în municipiul Bucureşti (1.286) şi în judeţele Prahova (307), Maramureş (178), Timiş (194), Galaţi (159) şi Constanţa (121).

De asemenea, s-au înregistrat 27 de cazuri de Infecţii Respiratorii Acute Severe (SARI), cu unul mai mult faţă de săptămâna precedentă şi cu 11 mai multe faţă de aceeaşi perioadă a sezonului precedent, şi 97 de cazuri de gripă confirmată de laborator (şapte cu virus gripal AH1, zece cu virus gripal AH3, 79 cu virus A nesubtipat şi un caz cu virus gripal B).

Conform INSP, de la începutul sezonului au fost raportate 195 de cazuri de gripă confirmate de laborator (25 cazuri cu virus gripal AH1, 31 cazuri cu virus gripal AH3, şapte cazuri cu virus gripal B, 132 cazuri cu virus gripal A nesubtipat), patru coinfecţii de virus gripal cu SARS-CoV-2, trei coinfecţii de virus gripal cu VRS şi două coinfecţii de virus gripal cu SARS-CoV-2 şi VRS.

Au fost comunicate două decese noi confirmate cu virus gripal.

Până în prezent, au fost comunicate cinci decese confirmate cu virus gripal: unul tip A, subtip H1, unul tip A, subtip H3, şi trei tip A, nesubtipat.

Până la data de 24 decembrie, potrivit INSP, au fost înregistrate în Registrul Electronic Naţional de Vaccinări (RENV) un număr de 1.035.261 persoane vaccinate antigripal, din care 1.012.186 din grupele populaţionale care beneficiază de decontare în regim compensat.

Articolul precedent(VIDEO) SCUB: Sfaturi pentru cei care se simt singuri de sărbători
Articolul următorMedicul Antoanela Manac, speranța triatlonului românesc la Jocurile Olimpice 2024 de la Paris