Ce este mucormicoza, infecția diagnosticată la pacienți post-COVID-19

Mucormicoza este o infecție foarte rară, cauzată de expunerea la o ciupercă ce se găsește de obicei în pământ, în plante, bălegar, fructe sau legume putrezite, care nu este dăunătoare pentru majoritatea oamenilor, dar poate provoca infecții grave în rândul celor cu sistem imunitar slăbit, potrivit Centrului pentru Controlul și Prevenirea Bolilor din Statele Unite (CDC).

Boala prezintă o asociere strânsă cu cazurile de diabet şi cu afecţiuni care compromit sistemul imunitar.

Boala nu este contagioasă. Ea se răspândeşte prin sporii de ciupercă prezenţi în aer sau în mediul înconjurător.

Factori de risc

Infecția este mai frecventă în rândul persoanelor cu sistemul imunitar compromis, dar poate apărea și în cazul persoanelor de obicei sănătoase. Printre factorii de risc pentru dezvoltarea mucormicozei se numără:

• diabet zaharat, mai ales când este slab controlat;
• transplant de organ;
• afecțiuni hematologice;
• sindroame de supraîncărcare cu fier, în special cele asociate cu hemodializa;
• uremie;
• malnutriție severă;
• boli diareice;
• SIDA;
• traumatisme cutanate extinse (tăieturi, zgârieturi, arsuri);
• neutropenie (factor predispozant pentru mucormicoza pulmonară).

Cum se manifestă mucormicoza

Boala debutează, de regulă, cu simptomatologie în sfera ORL, de tipul nas înfundat, epistaxis sau manifestări  similare sinuzitei cu febră moderată (50% din cazuri), dureri surde la nivelul feței, congestie nazală și manifestări oftalmologice – durere și eritem la nivelul ochiului.

Evoluția poate fi rapidă către pierderea vederii sau invazie la nivelul sistemului nervos central. Dacă pacienții ajung la spital, când infecția este deja avansată la nivel ocular și când, practic, vederea este pierdută, soluția care poate salva viața pacientului este  intervenția chirurgicală la nivelul ochiului, limitându-se astfel riscul ca infecția să ajungă la creier.

Simptomatologia depinde de formele clinice de dezvoltare a mucormicozei, infecțiile rinocerebrale și pulmonare fiind cele mai frecvente. Semnul clinic distinctiv al mucormicozei este dat de debutul rapid al necrozei tisulare însoțită sau nu de febră. Necroza este rezultatul invaziei infecției în vasele de sânge adiacente și a trombozei ulterioare.

Mucormicoza rinocerebrală

Evoluția mucormicozei poate fi extrem de gravă, pe măsură ce infecția se extinde.  Simptomatologia poate  include dureri faciale sau oculare, hipestezie (hiposensibilitate) în zona feței, vedere încețoșată, dureri de cap, edem facial unilateral și epistaxisuri repetate.

Propagarea  infecției prin sinusul etmoidal la nivelul cavității orbitale induce apariția ptozei palpebrale,  care asociază infiltrație edematoasă conjunctivală (chemoză) și limitează astfel mișcările oculare, însoțite  de diplopie (vedere dublă) și chiar pierderea vederii.

Apariția simptomatologiei la ochiul contralateral, cu ptoza bilaterală, chemoză, pierderea vederii și oftalmoplegie (paralizia mușchilor motori ai globului ocular) ridică suspiciunea dezvoltării unei tromboze de sinus cavernos, semn că infecția progreasează către creier, unde poate induce formarea de flegmoane și abscese cerebrale.

Mucormicoza pulmonară

Mucormicoza pulmonară se manifestă asemănător unei pneumonii severe, progresive acompaniată de febră ridicată, tuse, dureri toracice, dispnee. Evoluția spre necroză a țesutului pulmonar induce formarea unor cavități care favorizează hemoptizia, manifestare fatală în unele cazuri.

Mucormicoza gastrointestinală

Apare, de regulă, la pacienții subnutriți, afectând predomninant stomacul, ileonul și colonul și se manifestă prin simptomatologie digestivă care debutează acut și are risc crescut de deces.

Mucormicoza cutanată

La nivel cutanat, mucormicoza poate produce leziuni în cazul in care tegumentul prezintă leziuni sau în zona de inserție a cateterelor. Local, pacienții pot prezenta abces cu edem și necroză. 

Tratament

Tratamentul profilactic prevede echilibrarea tuturor afecțiunilor cronice, evitarea tratamentului cu medicație imunosupresoare, iar, dacă acesta este necesar, administrarea trebuie să se facă sub atenta observare a medicului. Pentru formele localizate, tratamentul chirurgical cu excizia țesuturilor necrozate, poate fi soluția care salvează viața pacientului.

Tratamentul de elecție este tratamentul antimicotic amfotericinum B, administrat intravenous sau posaconazolul, un agent antifungic triazolic, activ împotriva mucormicozei la pacienții care nu pot tolera sau nu răspund la alte medicamente antifungice, dovedindu-se a fi o alternativă competentă a amfotericinei B în anumite cazuri.

Prognostic

Infecțiile craniofaciale sunt tratate în 50% din cazuri prin intervenții chirurgicale asistate de administrarea de amfotericinum B. Fără tratament, boala devine incompatibilă cu viața și duce la exitus.

Supraviețuirea este rară în rândul pacienților cu mucormicoză pulmonară, gastrointestinală sau diseminată, deoarece aceste forme sunt de obicei diagnosticate tardiv în decursul bolii.