ANMCS: Spitalul penitenciarului Jilava, acreditat deasupra majorității unităților sanitare din țară

0
969
foto: Penitenciarul-Spital Bucureşti-Jilava(ANP)

În luna iunie, Autoritatea Națională de Management al Calității în Sănătate (ANMCS) a încadrat opt spitale publice cu paturi în categorii de acreditare, din care cinci unități au fost încadrate în categoria a II-a (acreditat cu recomandări); astfel, potrivit unui ordin al președintelui instituției publicat recent în Monitorul Oficial, din cele opt unități medicale încadrate anterior în categorii de acreditare, cinci au fost încadrate în categoria a II-a (cu recomandări): Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Sf. Ioan” Galați, Spitalul de Psihiatrie și pentru Măsuri de Siguranță Ștei (jud. Bihor), Delta Health Care București, Penitenciarul—spital București—Jilava și MNT Healthcare Europe București.

România nu are niciun spital clasificat în categoria I de acreditare

Unitățile au primit acreditarea pentru o perioadă de cinci ani – cele mai mari punctaje fiind obținute de Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Sf. Ioan” Galați (94,13%) și Penitenciarul—spital Jilava (90,5%) – iar dintre celelalte trei spitale evaluate, două au fost incluse în categoria a V-a (decizie de prelungire a procesului de acreditare) – Spitalul Incarmed (jud. Vâlcea) și Spitalul Orășenesc „Dr. Valer Russu” Luduș (jud. Mureș) -, iar o unitate (Clubul Sănătății, jud. Argeș) a rămas neacreditată.

În țară există șase categorii de acreditare: categoria I – acreditat, categoria II – acreditat cu recomandări, categoria III – acreditat cu rezerve, categoria IV – acreditat cu încredere redusă, categoria V – decizie de prelungire a procesului de acreditare, categoria VI – neacreditat.

Articolul precedentAlertă de antrax: Trei bărbați se află internați iar unul a suferit o intervenție chirurgicală
Articolul următorStudiu: Autismul, corelat cu modificări ale microbiomului prin axa intestin-creier