
Ziua Mondială a Psoriazisului, marcată anual pe 29 octombrie, este un prilej pentru Societatea Română de Dermatologie (SRD) de a evidenția impactul fizic, emoțional și social al bolii, precum și importanța diagnosticării precoce, a tratamentului personalizat și a combaterii stigmatizării, potrivit unui comunicat de presă al organizației.
În 2026, campania SRD se desfășoară sub mesajul „Dincolo de ceea ce vezi” și urmărește să schimbe perspectiva asupra acestei afecțiuni, aducând în prim-plan persoana din spatele diagnosticului. Mesajul campaniei evidențiază faptul că, deși psoriazisul se manifestă la nivelul pielii, povara bolii nu este întotdeauna vizibilă.
În fiecare an, Societatea Română de Dermatologie organizează inițiative de informare și conștientizare dedicate principalelor provocări asociate psoriazisului în România. Acestea vizează impactul bolii asupra calității vieții pacienților, afecțiunile asociate, accesul la terapii moderne și necesitatea unei abordări medicale integrate.
”Mesajul «Dincolo de ceea ce vezi» exprimă, în acest sens, necesitatea unei perspective medicale și sociale mai cuprinzătoare. Progresele terapeutice din ultimii ani oferă posibilități importante de control al psoriazisului, însă beneficiile acestora depind și de accesul la diagnostic, continuitatea îngrijirii, monitorizarea corectă și colaborarea dintre pacient și echipa medicală. Obiectivul nostru trebuie să fie nu doar tratarea manifestărilor bolii, ci și protejarea sănătății, a autonomiei și a calității vieții persoanelor afectate” a declarat Conf. Dr. Alin Codruț Nicolescu, Președintele Societății Române de Dermatologie.
O boală vizibilă, cu un impact care depășește pielea
Recunoscut de Organizația Mondială a Sănătății drept o afecțiune cronică netransmisibilă importantă pentru sănătatea publică, psoriazisul poate afecta pielea, unghiile și articulațiile, cu efecte semnificative asupra vieții de zi cu zi.
Deși nu este contagios, aspectul leziunilor cutanate poate alimenta prejudecăți, teamă și comportamente discriminatorii. Pentru multe persoane, experiența bolii înseamnă mai mult decât mâncărime, durere sau disconfort fizic. Poate însemna evitarea anumitor activități sociale, reticența de a purta haine care lasă pielea la vedere, teama de a fi judecat sau dificultăți în relațiile personale și profesionale. La acestea se pot adăuga anxietatea, izolarea socială și depresia, consecințe care pot amplifica povara unei afecțiuni deja dificil de gestionat pe termen lung.
În acest context, informarea corectă a publicului și combaterea stigmatizării sunt esențiale. Înțelegerea faptului că psoriazisul nu se transmite prin contact direct contribuie la construirea unui mediu în care pacienții pot trăi fără teama de a fi respinși sau marginalizați.
Psoriazisul nu este doar o boală a pielii
Psoriazisul este o boală inflamatorie complexă, care poate fi asociată cu alte afecțiuni și necesită o abordare medicală adaptată fiecărui pacient. Printre cele mai importante probleme de sănătate asociate se numără artrita psoriazică, precum și anumite afecțiuni metabolice și cardiovasculare. De asemenea, impactul psihologic al bolii poate necesita atenție și sprijin de specialitate.
„Psoriazisul este o boală pe care o vedem la nivelul pielii, dar ale cărei consecințe depășesc cu mult ceea ce este vizibil. În spatele unei leziuni pot exista durere, disconfort, afectarea articulațiilor, probleme asociate și, nu de puține ori, o povară emoțională și socială importantă. De aceea, abordarea pacientului cu psoriazis trebuie să privească omul în ansamblul său, nu doar manifestarea cutanată a bolii. «Dincolo de ceea ce vezi» este, pentru noi, un îndemn la un diagnostic corect, la tratament personalizat și la o relație medic–pacient construită pe încredere, respect și continuitatea îngrijirii ”a specificat Conf. Dr. Alin Codruț Nicolescu.
Acesta a adăugat: ”Consider, de asemenea, că educația medicală și informarea corectă a populației au un rol determinant în reducerea stigmatizării. Psoriazisul nu este o boală contagioasă, iar manifestările sale vizibile nu justifică prejudecăți, excludere sau discriminare. Pentru copii, adolescenți și adulți deopotrivă, acceptarea socială și sprijinul adecvat pot avea o contribuție importantă la gestionarea consecințelor emoționale ale bolii”.
La rândul său, Prof. Univ. Dr. Maria Magdalena Constantin a subliniat că ” Psoriazisul trebuie înțeles din perspectiva complexității sale clinice și a impactului pe care îl poate exercita asupra întregii vieți a pacientului. Dincolo de manifestările cutanate, această afecțiune inflamatorie cronică poate implica afectare articulară, comorbidități și consecințe psihologice și sociale semnificative. În practica medicală, este esențial să recunoaștem această dimensiune complexă și să nu reducem evaluarea bolii la severitatea sau întinderea leziunilor vizibile”.
Mai mult aceasta a precizat că ”diagnosticul precoce, evaluarea periodică și individualizarea conduitei terapeutice reprezintă componente fundamentale ale managementului modern al psoriazisului. În același timp, identificarea manifestărilor sugestive pentru artrita psoriazică și a afecțiunilor asociate este importantă pentru orientarea pacientului către investigațiile și specialitățile medicale necesare. O abordare integrată, bazată pe dovezi științifice și adaptată particularităților fiecărui caz, contribuie la optimizarea controlului bolii și la îmbunătățirea calității vieții”.
Artrita psoriazică reprezintă una dintre complicațiile care necesită o atenție deosebită.
Această afecțiune inflamatorie poate provoca dureri, rigiditate și umflarea articulațiilor, iar recunoașterea timpurie a simptomelor este importantă pentru inițierea tratamentului adecvat și limitarea consecințelor pe termen lung.
Rolul medicului dermatolog depășește, astfel, controlul manifestărilor cutanate. Evaluarea atentă a pacientului, identificarea eventualelor semne de afectare articulară și colaborarea cu alți specialiști contribuie la o îngrijire medicală completă și la o mai bună gestionare a bolii.
România: crește numărul pacienților înregistrați, dar persistă un decalaj important
Potrivit datelor Societății Române de Dermatologie, în Registrul Național de Boli Dermato-Venerologice erau înregistrați 16.451 de pacienți cu psoriazis în 2025, comparativ cu 14.685 în 2024 și 13.103 în 2023.
În același timp, SRD estimează că aproximativ 400.000 de persoane din România trăiesc cu psoriazis. Diferența dintre estimarea populației afectate și numărul pacienților înregistrați evidențiază un decalaj important și subliniază necesitatea îmbunătățirii accesului la diagnostic și îngrijire medicală.
Creșterea numărului de pacienți aflați în evidențe nu trebuie interpretată automat ca o creștere a prevalenței bolii, ci trebuie analizată și în contextul identificării și înregistrării persoanelor afectate.
Diagnosticarea corectă, accesul la medicul dermatolog, monitorizarea periodică și alegerea tratamentului potrivit sunt esențiale pentru controlul bolii și prevenirea complicațiilor. În același timp, este important ca pacienții să beneficieze de informații clare și de sprijin pentru a înțelege caracterul cronic al afecțiunii și opțiunile de tratament disponibile.
Tratamentul evoluează. Și perspectiva asupra pacientului trebuie să evolueze.
În ultimii ani, opțiunile terapeutice pentru psoriazis s-au diversificat considerabil, incluzând tratamente topice, terapii sistemice convenționale și terapii biologice. Alegerea tratamentului se realizează individualizat, în funcție de severitatea și localizarea bolii, afecțiunile asociate, răspunsul la terapiile anterioare și particularitățile fiecărui pacient. Obiectivul îngrijirii moderne nu se limitează la ameliorarea leziunilor vizibile. Acesta vizează controlul bolii, reducerea simptomelor, prevenirea complicațiilor și îmbunătățirea calității vieții.
Societatea Română de Dermatologie subliniază importanța unei relații bazate pe colaborare și încredere între medic și pacient, a monitorizării pe termen lung și a unei abordări multidisciplinare atunci când situația medicală o impune.
Un pacient cu psoriazis are nevoie de mai mult decât un tratament eficient: are nevoie de acces la îngrijire adecvată, de informații corecte și de o societate care înțelege că boala nu definește persoana.
„Look Beyond My Skin” – mesajul internațional al anului 2026
Campania internațională dedicată Zilei Mondiale a Psoriazisului din 2026, coordonată de International Federation of Psoriasis Associations (IFPA), se desfășoară sub mesajul „Look Beyond My Skin” și pune accent pe experiențele tinerilor care trăiesc cu psoriazis. Tema invită publicul să privească dincolo de manifestările vizibile ale bolii, să asculte experiențele pacienților și să contribuie la combaterea rușinii, izolării și stigmatizării.
Potrivit IFPA, aproape o treime dintre adulții cu psoriazis au dezvoltat boala înainte de vârsta de 18 ani. Această realitate evidențiază importanța sprijinului acordat copiilor, adolescenților și tinerilor, perioade în care imaginea de sine, relațiile sociale și integrarea în comunitate pot fi puternic influențate de experiența bolii.
”De Ziua Mondială a Psoriazisului, încurajez pacienții să solicite evaluare dermatologică și să discute deschis cu medicul despre simptomele, dificultățile și opțiunile terapeutice disponibile. Totodată, este responsabilitatea comunității medicale și a societății să promoveze o abordare fundamentată științific, empatică și lipsită de prejudecăți. Înțelegerea psoriazisului începe prin recunoașterea faptului că, în spatele diagnosticului, se află o persoană ale cărei nevoi trebuie abordate cu profesionalism, respect și responsabilitate” a concluzionat Președintele Societății Române de Dermatologie.
