Transplant hepatic pentru doi pacienți, realizat cu ficatul unui singur donator de 30 de ani

0
90

Ficatul unui donator de 30 de ani a fost folosit pentru două transplanturi hepatice, la un adult de 35 de ani și un copil de 6 ani, potrivit informațiilor prezentate de prof. dr. Vlad Brașoveanu și distribuite de Agenția Națională de Transplant.

Adultul, diagnosticat cu boala Wilson și aflat într-o stare deosebit de gravă, a primit lobul drept al ficatului. Copilul, diagnosticat cu ductopenie, a primit segmentele II și III ale organului.

Procedura, cunoscută drept transplant hepatic de tip „split”, permite împărțirea unui ficat în două grefe, care pot fi transplantate la doi pacienți diferiți.

Pentru copil, această intervenție este cu atât mai importantă cu cât donatorii pediatrici sunt foarte rari, iar găsirea unui ficat potrivit este extrem de dificilă.

În acest caz, un singur donator a făcut posibilă realizarea a două transplanturi și a oferit ambilor pacienți o șansă la viață.

Articolul precedentSecția ATI a Spitalului Județean Brașov intră în renovare
Articolul următorSpecialiștii români au participat la trei evenimente internaționale de neurologie în Coreea de Sud