Spitalul Județean Galați a deschis noua Secție de Cardiologie Intervențională, în urma unei investiții de peste 22,5 milioane de lei

0
123

Cu o finanțare de peste 22,5 milioane de lei din partea Consiliului Județean Galați, Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sf. Apostol Andrei” dispune acum de o secție de Cardiologie Intervențională modernă. Noua structură medicală beneficiază de aparatură performantă, spații moderne și o sală de operații complet echipată pentru montarea stenturilor și implantarea stimulatoarelor cardiace, a anunțat președintele CJ Galați, Costel Fotea.

În cazul unui infarct miocardic, fiecare minut contează. În 2025, la Secția de Cardiologie a Spitalului Județean au fost internați aproape 3.000 de pacienți, dintre care peste 1.500 au avut nevoie de servicii de terapie intensivă coronariană.

Prin investițiile realizate, spitalul va avea capacități suplimentare de diagnosticare și tratare a afecțiunilor cardiovasculare grave, iar timpul de intervenție în cazurile de urgență va fi considerabil redus.

Ce intervenții vor putea fi realizate în noua secție

  • Coronarografii, pentru investigarea arterelor inimii;
  • Angioplastii și montări de stenturi, pentru restabilirea circulației sângelui către inimă;
  • Implanturi de stimulatoare cardiace, pentru tratarea anumitor tulburări de ritm cardiac.

Cererea pentru astfel de intervenții este confirmată de activitatea echipei medicale. În 2020, la Spitalul Județean Galați a fost montat primul stent, iar în 2021 a fost realizat primul implant de stimulator cardiac. De atunci și până în prezent, la Galați au fost efectuate aproape 2.500 de astfel de operații, pe care președintele Consiliului Județean le asociază cu tot atâtea vieți salvate.

Noua secție a fost dotată cu 80 de echipamente medicale de ultimă generație prin proiectul „Inimi sănătoase – comunități puternice”, în valoare de 14,5 milioane de lei, derulat prin Programul Sănătate.

Printre echipamente se numără aparatul de radiologie C-ARM, sistemul de electrofiziologie cu cartografiere 3D și stația centrală de monitorizare a funcțiilor vitale pentru 26 de pacienți, alături de defibrilatoare, injectomate și alte echipamente medicale esențiale.

Pentru confortul pacienților, secția a fost amenajată într-un spațiu de peste 700 de metri pătrați, complet modernizat și recompartimentat. Aceasta dispune de 25 de paturi în 12 saloane, fiecare cu grup sanitar propriu.

Secția beneficiază de instalații de oxigen, sisteme de ventilație și purificare a aerului, climatizare individualizată, finisaje antibacteriene și sisteme moderne de siguranță.

„Investim în spitalele gălățene, în tehnologie modernă și, mai ales, în sănătatea oamenilor!”, a transmis Costel Fotea.

Articolul precedentAbsorbția granturilor PNRR pentru sănătate a ajuns la 97%, anunță ministrul interimar al Sănătății
Articolul următorCseke Attila: În două-trei săptămâni, dacă nu se face o rectificare bugetară, funcţionarea sistemului medical românesc va intra într-un risc ridicat de nefuncţionare