Două prelevări de organe la Iași au făcut posibile șapte transplanturi într-o singură săptămână, anunță ANT

0
88

Două prelevări de organe și țesuturi realizate în ultima săptămână la Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. Nicolae Oblu” Iași, de la doi donatori aflați în moarte cerebrală, în vârstă de 70 și 51 de ani, au făcut posibil ca șapte pacienți să beneficieze de transplanturi sau să își recapete vederea, informează Agenția Națională de Transplant (ANT).

În urma celor două prelevări au fost efectuate șapte transplanturi:

  • Patru transplanturi renale la Spitalul Clinic „Dr. C.I. Parhon” din Iași;
  • Un transplant hepatic la Spitalul „Sfântul Spiridon”;
  • Două transplanturi de cornee la Spitalul „Sfântul Spiridon”.

În spatele acestor intervenții sunt familii care au avut puterea să spună DA donării, dar și echipe medicale care au făcut posibil ca fiecare organ salvator să ajungă la un pacient compatibil.

Prof. dr. Adrian Covic, coordonatorul compartimentului de transplant renal de la Spitalul Parhon din Iași, atrage atenția, într-un material video pentru TVR Iași, asupra numărului mic de prelevări făcute în alte spitale din Moldova:

„Din păcate, avem foarte puține cazuri de la spitale care sunt extrem de bine dotate și care ar putea să ofere mai mult, așa cum este spitalul din Bacău, din Suceava, din Galați, zone în care ne-am fi așteptat la mai mulți pacienți, la mai mulți donatori”.

„Donarea de organe poate transforma o tragedie într-o șansă pentru altcineva.

Un „DA” poate însemna viață”, transmit reprezentanții ANT.

Articolul precedentPeste 2.700 de persoane din București și Ilfov au beneficiat de testare gratuită pentru boli hepatice cronice în proiectul LIVE(RO)4-B-IF
Articolul următorProf. dr. Oana Săndulescu, reprezentanta UMF „Carol Davila” într-o comisie de doctorat la Universitatea din Oslo