Spitalul din Buhuși își propune să reducă consumul de energie prin soluții regenerabile

0
91
foto: Spitalul “Prof. Dr. Eduard Apetrei” Buhuși

Spitalul „Prof. Dr. Eduard Apetrei” din Buhuși are în pregătire un proiect destinat reducerii consumului de energie și dezvoltării utilizării energiei din surse regenerabile, pentru care intenționează să solicite finanțare europeană nerambursabilă.

Proiectul prevede instalarea unui sistem fotovoltaic cu o putere de 255 kWp, precum și instalarea unui sistem de stocare a energiei electrice, cu o capacitate a bateriilor echivalentă cu 200% din puterea instalată a sistemului fotovoltaic.

Planul de investiții include și achiziția și instalarea unei pompe de căldură.

Potrivit condițiilor prevăzute în cadrul apelului de finanțare, unitățile sanitare sunt eligibile pentru proiecte care urmăresc creșterea eficienței energetice și utilizarea surselor regenerabile.

Investiția urmărește reducerea consumului de energie și a cheltuielilor aferente, precum și creșterea ponderii energiei provenite din surse regenerabile în consumul unității sanitare.

Proiectul se află în etapa de pregătire și va fi depus în condițiile și termenul prevăzute de programul de finanțare.

Articolul precedentOradea: A fost semnat contractul de finanțare pentru noul spital de boli infecțioase și pneumologie