Program de screening gratuit în Ilfov pentru boli hepatice și cancer colorectal, cu peste 100 de persoane testate în prima zi

0
79

În prima zi a acțiunii de screening desfășurate în Ilfov, peste 100 de persoane au avut acces la testări gratuite pentru identificarea bolilor hepatice și depistarea cancerului colorectal. Programul a fost derulat în satul Tânganu, din Cernica, și la Spitalul „Eftimie Diamandescu” din Bălăceanca.

Președintele Consiliului Județean Ilfov, Hubert Thuma, a declarat că locuitorii au beneficiat de evaluare medicală, analize de sânge pentru depistarea precoce a bolilor hepatice cronice și de testul FIT pentru cancer colorectal.

„Ilfovenii au venit de la primele ore la dispensarul din Tânganu – au beneficiat de evaluare medicală, analize de sânge pentru depistarea precoce a bolilor hepatice cronice, testul FIT pentru cancer colorectal, care găsește urme de sânge nevăzute cu ochiul liber, adesea înainte să apară vreun simptom. Începem, astfel, o serie de astfel de noi proiecte în Ilfov, din localitate în localitate. Un diagnostic pus din timp face diferența – multe dintre aceste afecțiuni pot fi tratate eficient dacă sunt depistate înainte să dea semne.Colegii mei din județ, primarul localității Cernica, Gelu Apostol, echipa medicală a spitalului Eftimie Diamandescu „Bălăceanca”, doctorul Marius Condruț și managerul Stoica Tănase, au fost alături de cetățenii din Tânganu și Bălăceanca și i-au îndrumat.”, a declarat Hubert Thuma.

Consiliul Județean Ilfov susține accesul gratuit al ilfovenilor la inițiativele de prevenție și screening derulate în județ. Programele sunt dedicate persoanelor care au minimum 18 ani și locuiesc în București-Ilfov.

Articolul precedentProf. univ. dr. Bogdan Geavlete atrage atenția că o comunicare eficientă poate preveni problemele din spitale