Patru pacienți au beneficiat de două transplanturi hepatice și două renale după o prelevare de organe la Craiova

0
80

Patru pacienți au primit organe noi în urma unei prelevări efectuate la SCJU Craiova, după care au fost realizate două transplanturi hepatice și două renale.

Două transplanturi hepatice au fost realizate după ce ficatul a putut fi împărţit (split), astfel încât un bărbat de 22 de ani, cu ciroză biliară primitivă, şi o femeie de 39 de ani, diagnosticată cu ciroză hepatică determinată de infecţia cu virusurile hepatitice B şi D, au primit noi şanse la viaţă.

Au fost efectuate şi două transplanturi renale, la un bărbat de 48 de ani şi o femeie de 50 de ani. Ambii pacienţi sufereau de insuficienţă renală cronică şi se aflau în program de dializă de mai mulţi ani.

Organele au provenit de la un tânăr de 23 de ani, aflat în moarte cerebrală, a cărui familie a ales să spună DA donării de organe.

Transplanturile hepatice şi renale au fost efectuate la Institutul Clinic Fundeni.

Din echipa de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova-SCJU Craiova au făcut parte: Mircea Ionescu – coordonator de transplant, Alexandra Georgescu KDP, Lupuleţu Geta asistent şef, Herţea Alina, medic rezident ATI. Echipa chirurgicală suport a fost formată din Cîrciumaru Claudiu, urologie, Donoiu Andreas, Meşină Radu şi Pascu Alexandru.

„În spatele fiecărui transplant se află o poveste. Patru oameni care așteptau o șansă au primit-o datorită unei decizii luate de o familie într-unul dintre cele mai grele momente.

Mulțumim familiei donatorului pentru gestul profund de generozitate și solidaritate și tuturor echipelor medicale implicate în activitatea de donare și transplant, inclusiv Centrul de Transfuzie Sanguină București (CTS)”, transmit reprezentanții ANT.

„Donarea de organe înseamnă speranţă. Înseamnă viaţă care merge mai departe”, subliniază aceștia.

Articolul precedentNoul Ambulatoriu al Spitalului de Copii „Sf. Maria” Iași intră în etapa de execuție
Articolul următorAngiograf de ultimă generație pentru pacienții cu AVC, la Spitalul Județean Galați