Solicitările către INSP vor fi soluționate mai greu după reducerea numărului de angajați

0
66

Institutul Național de Sănătate Publică (INSP) informează că soluționarea solicitărilor primite de instituție va necesita mai mult timp decât în mod normal, în contextul reducerii fondurilor alocate cheltuielilor de personal pentru 2026, care a determinat diminuarea efectivului de angajați și restrângerea programului de lucru.

INSP precizează că măsura afectează o instituție care asigură și coordonează permanent, la nivel național, activități esențiale de sănătate publică, precum supravegherea bolilor transmisibile și netransmisibile, statistica sanitară națională, răspunsul în alertă epidemiologică și supravegherea sănătății populației în relație cu factorii de mediu.

Institutul desfășoară și activități de dezvoltare și aplicare a metodelor și determinărilor de laborator, inclusiv prin laboratorul național de referință în domeniul calității apei potabile și materialelor în contact cu alimentul, precum și activități pentru creșterea capacității profesionale a specialiștilor din domeniul sănătății publice și medicinei preventive.

Totodată, INSP are obligații de raportare către organisme naționale, europene și internaționale, iar aceste activități nu pot fi suspendate sau amânate, potrivit comunicatului.

Reducerea afectează toate categoriile de personal ale institutului, inclusiv medicii de sănătate publică și management, medicii epidemiologi, medicii de igienă, medicii de medicină de laborator, chimiștii, biologii, biochimiștii, fizicienii, analiștii IT, asistenții medicali și statisticienii.

Măsura vizează și personalul didactic implicat în formarea și perfecționarea profesioniștilor din sistemul de sănătate, precum și personalul administrativ, economic și tehnic, necesar pentru achiziții, contractare, raportare financiară și funcționarea infrastructurii IT și de laborator, transmite INSP.

Răspunsurile la solicitările adresate instituției vor fi comunicate într-un interval mai mare decât cel obișnuit, în funcție de complexitatea solicitării și de disponibilitatea structurii responsabile. Situațiile cu impact direct asupra sănătății publice și asupra siguranței populației vor fi prioritizate, potrivit INSP.

„Rămânem disponibili. Continuăm să răspundem fiecărei solicitări legitime, să punem la dispoziție datele publice pe care le deținem și să sprijinim jurnaliștii, cercetătorii, autoritățile locale și cetățenii care au nevoie de informație de sănătate publică validată. Solicitările care privesc riscuri iminente pentru sănătatea populației sunt tratate cu prioritate absolută, indiferent de constrângerile administrative. Pentru a ne ajuta să vă răspundem cât mai rapid și eficient, vă rugăm să formulați clar obiectul solicitării și să precizați termenul până la care informația vă este necesară. Vă mulțumim pentru colaborare”, transmit reprezentanții INSP.

Articolul precedentSpitalul Clinic CF Timișoara: Soarele nu trebuie privit direct în timpul eclipsei, nici măcar pentru câteva secunde și nici prin ochelari de soare obișnuiți
Articolul următorNefrectomie parțială laparoscopică realizată cu succes pentru îndepărtarea unei tumori renale de 3 centimetri, la Spitalul Sf. Constantin