Secția de Medicină Internă de la Spitalul Floreasca are termn 30 de zile pentru corectarea deficiențelor constatate, avertizează Cseke Attila

0
107

Ministrul interimar al Sănătății, Cseke Attila, a cerut remedierea, în termen de 30 de zile, a deficiențelor identificate la Secția de Medicină Internă a Spitalului Clinic de Urgență București – Floreasca, în urma controlului efectuat de Direcția de Sănătate Publică a Municipiului București. Conducerea unității sanitare trebuie să aplice măsurile necesare pentru respectarea cerințelor legale și pentru asigurarea unor condiții sigure pentru pacienți și personalul medical.

„Este inadmisibil ca probleme administrative și neconcordanțele dintre situația reală din spital și autorizația sanitară de funcționare să afecteze pacienții și accesul acestora la servicii medicale. Un spital de referință precum Floreasca trebuie să respecte cele mai înalte standarde de organizare și siguranță. Problemele constatate nu au apărut peste noapte și trebuiau rezolvate de mult timp”, a transmis ministrul interimar al Sănătății managerului unității sanitare.

În urma controlului efectuat la Spitalul Clinic de Urgență București – Floreasca, Direcția de Sănătate Publică a Municipiului București a dispus mai multe măsuri pentru remedierea deficiențelor identificate:

  • actualizarea structurii spitalului în funcție de spațiile existente și numărul real de paturi;
  • transmiterea structurii autorizate către toți șefii de secții;
  • alocarea unui spațiu corespunzător pentru sala de pansamente;
  • finalizarea lucrărilor de renovare necesare;
  • continuarea demersurilor pentru extinderea spațiilor și conformarea acestora la cerințele legale.

Deficiențele constatate au vizat neconcordanțe între situația existentă în unitatea sanitară și autorizația sanitară de funcționare. Pentru nerespectarea obligației de informare a DSPMB cu privire la modificările intervenite în structura spațial-funcțională față de autorizația sanitară de funcționare, inspectorii sanitari au aplicat o amendă contravențională în valoare de 25.000 de lei.

Conducerea Spitalului Clinic de Urgență București – Floreasca are obligația de a implementa integral măsurile stabilite și de a readuce Secția de Medicină Internă în stare de funcționare, cu respectarea prevederilor legale și a standardelor de siguranță pentru pacienți și personalul medical.

Pe perioada suspendării activității secției, pacienții care necesită îngrijiri medicale specifice vor fi direcționați către unitățile sanitare partenere, conform protocoalelor existente, astfel încât să fie asigurate continuitatea tratamentului și accesul la servicii medicale.

La finalul termenului de 30 de zile, Ministerul Sănătății va verifica dacă măsurile dispuse au fost implementate integral și dacă deficiențele constatate au fost remediate.

Articolul precedentSANITAS avertizează asupra problemelor din sistemul sanitar după amânarea legii salarizării
Articolul următorPacienții cu AVC acut beneficiază de echipamente medicale noi la Spitalul Clinic Județean de Urgență Târgu Mure