Transparență în sănătate: Aplicația CNAS oferă pentru prima dată o imagine de ansamblu asupra activității spitalelor din România

0
89
foto: BNS

Pentru prima dată, sistemul spitalicesc din România poate fi analizat printr-o imagine de ansamblu oferită de aplicația lansată de CNAS, care pune la dispoziție date despre activitatea spitalelor, utilizarea resurselor și comparația între unități medicale similare.

Președintele CNAS, conf. univ. dr. Horațiu Moldovan, a transmis că noul instrument are rolul de a crește transparența sistemului sanitar și de a sprijini luarea deciziilor pe baza unor date concrete.

„Scopul nostru este simplu: să luăm cele mai bune decizii pentru pacienți.
Cred cu tărie că în sănătate putem obține rezultate mai bune cu resursele pe care le avem, dacă le folosim mai eficient.
Datele ne arată unde sistemul funcționează bine și unde este nevoie de schimbare. Fără date, reforma se bazează pe percepții. Cu date, reforma se bazează pe dovezi”, a declarat conf. univ. dr. Horațiu Moldovan.

Aplicația permite accesul la indicatori esențiali privind activitatea spitalelor, precum numărul de pacienți tratați, durata medie a internărilor, gradul de ocupare a paturilor, modul de utilizare a resurselor și poziționarea fiecărei unități în raport cu alte spitale similare din țară.

Potrivit datelor prezentate, gradul mediu de ocupare a paturilor pentru pacienții acuți este de aproximativ 63%. În medie, unul din trei paturi contractate rămâne neocupat. De asemenea, peste 140 de spitale au un grad de ocupare sub 60%, iar în 63 de spitale nivelul de ocupare este sub 50%.

În același timp, marile spitale de urgență sunt frecvent supraaglomerate, ceea ce arată că problema nu este numărul total de paturi existente la nivel național, ci modul în care acestea sunt distribuite, în condițiile în care realitatea demografică și epidemiologică s-a schimbat semnificativ în ultimii ani.

O altă componentă analizată prin intermediul datelor disponibile vizează structura cheltuielilor din spitale. În jumătate dintre unitățile sanitare, cheltuielile de personal depășesc 79% din valoarea serviciilor medicale realizate, respectiv din veniturile obținute de spitale de la casele de asigurări de sănătate. În zeci de spitale, aceste cheltuieli depășesc 90%.

„Acest lucru nu reprezintă o critică la adresa managementului spitalelor, ci un semnal că organizarea și finanțarea rețelei spitalicești trebuie adaptate realităților actuale, astfel încât să rămână suficiente resurse pentru medicamente, materiale sanitare și investiții”, a precizat președintele CNAS.

Conf. univ. dr. Horațiu Moldovan a subliniat că utilizarea eficientă a resurselor poate contribui la servicii medicale mai bune pentru pacienți, investiții direcționate acolo unde există cele mai mari nevoi și la dezvoltarea unui sistem de sănătate mai echitabil și sustenabil.

„Nu putem administra eficient ceea ce nu măsurăm. Această aplicație reprezintă un pas important către o cultură a deciziilor bazate pe date și către un sistem de sănătate mai transparent”, a mai transmis conf. univ. dr. Horațiu Moldovan.

Aplicația a fost realizată de ec. dr. Cosette Chichirău pe baza datelor CNAS, cu sprijinul colegilor din Casa Națională de Asigurări de Sănătate implicați în proiect.

Articolul precedentNoua clădire destinată Secției de Psihiatrie Acuți din cadrul SJU Alba Iulia a fost finalizată și recepționată oficial
Articolul următorNoi investiții prin PNRR pentru spitale, terapie neonatală și modernizarea infrastructurii medicale, anunță Ministerul Sănătății