Adolescent de 15 ani cu 10 fracturi după o cădere de la etajul 4, recuperat la Spitalul Județean Bacău

0
78

Medicii Spitalului Județean de Urgență Bacău au salvat viața unui adolescent de 15 ani grav rănit după o cădere de la etajul al patrulea, în urma căreia a suferit 10 fracturi la nivelul membrelor și craniului, precum și multiple alte leziuni posttraumatice. După intervenții chirurgicale, tratament și recuperare, tânărul merge din nou și s-a întors la școală și alături de familie, informează unitatea medicală.

Cazul a necesitat intervenţia unei echipe medicale multidisciplinare, formată din specialişti ai Compartimentului de Primiri Urgenţe, ATI Copii, Ortopedie Pediatrică, Blocul Operator Pediatrie, Radiologie şi Imagistică Medicală, Laboratorul de Analize Medicale, alături de medicul neurochirurg, chirurgul oro-maxilo-facial, medicul stomatolog, medicul psihiatru, psihologul şi asistentul social.

După stabilizarea în Terapie Intensivă, adolescentul a fost supus unei intervenţii chirurgicale complexe pentru tratarea fracturilor multiple. Operaţia iniţială a durat peste şase ore, iar ulterior pacientul a beneficiat de monitorizare permanentă, îngrijire medicală şi recuperare.

„După stabilizarea în Terapie Intensivă, adolescentul a fost supus unei intervenții chirurgicale complexe, pentru multiplele fracturi pe care le prezenta. Intervenția chirurgicală inițială a durat peste 6 ore. Au urmat, însă, numeroase zile de îngrijire atentă, de monitorizare permanentă și recuperare. Astfel că, după 22 de zile de spitalizare, pacientul a fost externat, ulterior, acesta revenind la noi pentru îndepărtarea materialelor de osteosinteză. În prezent, pacientul merge din nou, reintegrându-se în familie și la școală. Astfel de cazuri ne arată, cu adevărat, gradul de competență, de organizare, precum și capacitatea de mobilizare ale serviciului chirurgical în urgență, în perfectă armonie cu Terapia Intensivă și cu toate celelalte specialități”, a precizat dr. Mihai Galinescu, medicul şef al Secţiei Chirurgie şi Ortopedie Pediatrică.

Medicii subliniază că rezultatul acestui caz a fost posibil datorită colaborării dintre mai multe specialităţi şi intervenţiei coordonate în fiecare etapă a tratamentului, de la salvarea vieţii pacientului până la recuperarea acestuia.

„A fost un caz dificil, solicitant pentru întreaga echipă. În final, nu rămâne decât imensa bucurie de a-l vedea pe acest copil recuperat și cu viitorul în față.” – dr. Ovidiu Buțiurcă, medic primar în cadrul Secției Chirurgie și Ortopedie Pediatrică SJU Bacău, medicul chirurg curant al pacientului.

Reprezentanţii Spitalului Judeţean de Urgenţă Bacău arată că astfel de cazuri evidenţiază importanţa pregătirii echipelor medicale, a colaborării între specialităţi şi a investiţiilor în infrastructura şi dotările medicale.

„Acest caz excepțional demonstrează, înainte de toate, valoarea profesională a echipelor medicale din Spitalul Județean de Urgență Bacău și capacitatea lor de a se mobiliza, multidisciplinar, în fața celor mai dificile urgențe. În spatele rezultatului de astăzi se află medici, asistenți medicali și întreg personalul implicat, care au luptat, timp de săptămâni, pentru viața și recuperarea acestui copil.

În același timp, este o confirmare a faptului că investițiile în sănătate produc rezultate concrete. În ultimii ani, modernizarea și dotarea Chirurgiei și Ortopediei Pediatrice, a Blocului Operator Pediatrie și dezvoltarea infrastructurii medicale au reprezentat o prioritate pentru SJU Bacău. Am investit în echipamente, în condiții moderne de tratament și în creșterea capacității echipelor noastre de a gestiona cazuri cu un grad ridicat de complexitate.

Aparatura modernă nu poate înlocui priceperea medicului. Dar, pusă în mâinile unor profesioniști, îi oferă acestuia instrumentele necesare pentru a face performanță și pentru a salva vieți.

Faptul că un adolescent care a ajuns la noi în stare critică, după un traumatism devastator, merge astăzi din nou și s-a întors la familie și la școală reprezintă cea mai puternică măsură a muncii unei echipe și a investițiilor pe care le realizăm.

Vom continua să investim în modernizarea SJU Bacău, în tehnologie medicală și în dezvoltarea serviciilor de înaltă performanță. Pentru că, dincolo de proiecte, bugete și echipamente, fiecare investiție în sănătate trebuie să se regăsească într-o viață salvată și într-un pacient care primește o nouă șansă.” – Ec. Ion-Marius Savin, Manager, Spitalul Județean de Urgență Bacău.

Articolul precedentSpitalul Municipal Aiud, dotat cu echipamente noi pentru îngrijirea nou-născuţilor
Articolul următorInvestiție de peste 20 de milioane de lei pentru un ambulatoriu nou la Spitalul Municipal Turnu Măgurele