FSSR solicită Ministerului Sănătății și Ministerului Muncii clarificări, transparență și continuarea negocierilor privind salarizarea în Sănătate

0
72

Colegiul Medicilor Stomatologi din România (CMSR) a anunțat lansarea OralOncoCheck, prima inițiativă națională pentru depistarea precoce a cancerului oral, în condițiile în care mortalitatea asociată acestei afecțiuni este cu 83% mai mare în România față de media Uniunii Europene, pe fondul diagnosticării frecvente în stadii avansate, potrivit unui comunicat al instituției.

Cele 4 solicitări ferme transmise astăzi de FSSR:

1 Forma actualizată a proiectului și calculele de impact
Vrem să vedem varianta la zi rezultată după prima serie de consultări. De asemenea, cerem formulele și ipotezele din spatele calculelor (de exemplu, cum se reconciliă o creștere bugetară anunțată de doar 4,7% cu o creștere medie a salariilor de bază de 19%).

2. Continuarea negocierilor
Depunerea proiectului în Parlament, în forma actuală, este prematură. Proiectul nu este finalizat. Consultarea noastră publică (peste 3.290 de respondenți din toată țara) arată clar: 93,9% dintre angajați cer garantarea non-regresului veniturilor actuale, iar 90,6% cer indexarea lor cu inflația. Avem timp prin calendarul PNRR pentru a face o lege temeinică, nu una grăbită.

3. Datele pentru „Simulatorul de Impact”
FSSR dezvoltă o infrastructură digitală proprie (un Simulator de impact multi-scenariu). Solicităm ministerelor transmiterea datelor oficiale (complet anonimizate, fără nume sau CNP) în format editabil. Vrem să putem răspunde matematic la întrebările cheie: Cine câștigă și cine pierde? Care este costul pe fiecare spital? Se respectă plafonul de 20% pentru sporuri la nivel de ordonator?

4. Un model corect de ajustare (Anexa nr. II – Sănătate)
Propunem corectarea anomaliilor (comprimarea verticală a grilei, inversiunile ierarhice) și împărțirea în 4 categorii de grile bazate pe riscuri și complexitate, prin care o parte din sporuri să fie încorporate direct în salariul de bază. De asemenea, cerem reașezarea regimului gărzilor, a activității în ture și recunoașterea corectă a continuității.

“Solicităm ca fiecare propunere de modificare să fie însoțită de cifre clare. O lege a salarizării poate fi legitimă și stabilă doar dacă îi cunoaștem efectele reale înainte de adoptare, nu după ce oamenii se trezesc cu veniturile diminuate!
Așteptăm un răspuns rapid și redeschiderea negocierilor tehnice în interesul tuturor angajaților din sistemul public de sănătate”, afirmă reprezentanții FSSR.

Articolul precedentCMSR lansează platforma OralOncoCheck, prima inițiativă națională dedicată depistării precoce a cancerului oral