Argeș: O pacientă de 53 de ani și-a recăpătat mobilitatea mâinilor imediat după o intervenție cervicală la SJU Pitești

0
80
sursa foto: Spitalul Judeţean de Urgență Pitești/Facebook

După aproximativ un an și jumătate de dureri severe, amorțeli și pierdere progresivă a mobilității, o pacientă de 53 de ani și-a recăpătat rapid forța la nivelul mâinilor în urma unei intervenții chirurgicale efectuate la Spitalul Județean de Urgență Pitești.

Potrivit reprezentanților unității medicale, pacienta ajunsese să își piardă capacitatea de a ține obiecte în mâini, iar simptomele se agravau progresiv, în ciuda numeroaselor investigații efectuate anterior stabilirii diagnosticului.

După consultul de neurochirurgie și efectuarea unui examen RMN, medicii au identificat o discopatie cervicală la nivel C6–C7, cu hernie de disc și compresie nervoasă bilaterală, responsabilă de deficitul motor și tulburările de sensibilitate.

Intervenția a fost realizată de medicul neurochirurg George Mihalache, cu sprijinul echipei de Anestezie și Terapie Intensivă și al personalului blocului operator, utilizând instrumentar de chirurgie cervicală achiziționat prin finanțarea Consiliului Județean Argeș. Evoluția postoperatorie a fost favorabilă, iar pacienta a fost externată la două zile după operație.

Revenirea funcțională a fost observată imediat după trezirea din anestezie, pacienta relatând experiența sa: „Viața mea… În urmă cu un an și jumătate a început totul. Aveam niște dureri groaznice și amorțeli puternice la mâini. Timp de un an și jumătate am făcut mai multe investigații. Medicii spuneau că totul este în regulă, dar eu nu mai puteam. Amorțeam și ajunsesem să scap obiectele din mână. Eram într-o stare foarte avansată. Am ajuns la domnul doctor, mi-a făcut un RMN, a văzut despre ce este vorba, mi-a explicat care este situația la nivel cervical și așa am ajuns la operație. Astăzi, la două zile după intervenție, sunt alt om. Sunt foarte fericită.”

Medicul neurochirurg George Mihalache a explicat că a fost necesară o intervenție chirurgicală după eșecul tratamentelor conservative: „Vorbim despre o discopatie cervicală la nivelul C6–C7, unde hernia de disc provoca o compresiune radiculară bilaterală, care determinase un deficit motor însoțit de cervicobrahialgie și tulburări de sensibilitate, tipice pentru acest tip de patologie. Având în vedere că tratamentele conservatoare efectuate până atunci, precum și procedurile de balneofizioterapie, nu au adus niciun beneficiu, i-am oferit doamnei opțiunea tratamentului chirurgical. I-au fost explicate riscurile și beneficiile intervenției, după care am procedat la operație. Intervenția a constat într-o discectomie cervicală pe cale anterioară și cu montare de proteză înlocuitoare Solis, cu acest rezultat, cu recuperarea parezei imediat după intervenție și cu externarea pacientei la două zile postoperator.”

Acesta a atras atenția că întârzierea tratamentului poate duce la complicații severe, inclusiv paralizie sau afectarea funcțiilor vitale: „Sunt probleme legate de compresia nervoasă, ceea ce poate însemna tulburări de gen durere și amorțeli în membrele superioare, iar în stadiul final, paralizii, cum a fost și în cazul pacientei prezentate. Însă riscul și mai mare este compresiunea măduvei spinării, care este în spatele acestei hernii de disc și care poate duce la mielopatie, o tulburare extrem de severă în care pacientul devine paralizat în toate cele patru membre. Pot apărea tulburări respiratorii, tulburări de înghițire și nu rar duc la decesul pacientului.”

Medicul a precizat și că utilizarea instrumentarului specific de chirurgie cervicală, achiziționat cu sprijinul Consiliului Județean Argeș, a fost esențială pentru realizarea intervenției, acesta fiind anterior împrumutat în funcție de disponibilitatea furnizorului.

Articolul precedentSUUB a tratat cu succes un caz complex de cancer colorectal cu trei tumori sincrone
Articolul următorPlăți de peste 84,2 milioane de lei efectuate în săptămână 8-12 iunie de Ministerul Sănătății prin PNRR pentru modernizarea sistemului sanitar