Cluj-Napoca: Spital pediatric cu 506 paturi prinde contur, lucrările avansează rapid

0
60

Viitorul Spital Clinic de Urgență pentru Copii din Cluj-Napoca, proiectat cu 506 paturi pentru internări continue, 51 pentru spitalizare de zi și 30 destinate terapiei intensive, începe să capete formă, pe măsură ce lucrările de construcție se desfășoară într-un ritm susținut.

Potrivit Consiliul Județean Cluj, proiectul unității medicale realizate în sistem monobloc este în plină desfășurare, iar în această perioadă se lucrează la armarea radierului, la incluziuni rigide și la turnarea betonului pentru stratul de transfer, urmând ca până la finalul anului să înceapă realizarea elevației.

Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, a declarat: „Lucrarile de pe santierul viitorului Spital Pediatric prind contur. Suntem in grafic, ne apropiem de finalizarea etapei de turnare a fundatiilor si continuam in ritm sustinut lucrarile. Dorinta noastra este ca in acest an sa iesim din etapa de construire a substructurilor si sa demaram construirea efectiva a structurilor aferente viitorului spital.”

Noua unitate medicală, construită în cartierul Borhanci, este proiectată pentru a deveni cea mai modernă structură pediatrică din țară, oferind condiții avansate de diagnostic și tratament pentru copii și contribuind la îmbunătățirea serviciilor medicale din regiune.

Articolul precedentInvestiții majore la SCJU Cluj-Napoca: Extinderea UPU și modernizarea cardiologiei intervenționale
Articolul următorDigitalizare completă la DSP Arad printr-un proiect PNRR de peste 2,5 milioane lei