România va prelua pentru prima dată președinția FEDCAR în 2027, anunță CMSR

0
243

Începând cu 2027, România va deține pentru prima dată președinția Federației Europene a Autorităților și Organismelor de Reglementare în Stomatologie (FEDCAR), a anunțat Colegiul Medicilor Stomatologi din România (CMSR).

Această desemnare vine la doar doi ani după aderarea CMSR la FEDCAR și va fi marcată de organizarea conferinței anuale a federației la București în același an.

„Sunt foarte încântat să anunț că România va deține președinția FEDCAR anul viitor și așteptăm cu nerăbdare să venim la București în 2027 pentru conferința noastră anuală. Aș dori să felicit Colegiul Medicilor Stomatologi din România pentru președinția pe care o va deține anul viitor”, a declarat președintele FEDCAR, David O’Flynn, în cadrul evenimentului dedicat Zilei Mondiale a Sănătății Orale, organizat la Palatul Parlamentului.

Dr. Florin Lăzărescu, președintele CMSR, a precizat că această desemnare „ne onorează și confirmă rolul esențial al comunității noastre în arhitectura europeană a reglementării profesiei de medic stomatolog. Vom contribui activ la dezvoltarea politicilor și standardelor în stomatologie la nivel european. CMSR va promova în continuare dialogul și va rămâne implicat în acțiunile care definesc profesia și îmbunătățesc sănătatea orală a pacienților”.

Începând din 2024, CMSR este membru al FEDCAR – Federation of European Dental Competent Authorities and Regulators, un organism care reunește asociații naționale din domeniul stomatologiei și autoritățile competente care reglementează profesia, facilitând schimbul de bune practici și coordonarea politicilor la nivel european.

Articolul precedentAlexandru Rogobete: Programele de prevenție și screening vor avea un buget de 1,2 miliarde de lei în 2026
Articolul următorSpitalul „Sfântul Constantin” realizează pentru prima dată în România esofagomiotomie Heller robotică pentru achalazie esofagiană