Finanțare aprobată pentru modernizarea și consolidarea Spitalului Județean de Urgență Pitești

0
55

Consiliul Județean Argeș a confirmat alocarea fondurilor necesare pentru reabilitarea și consolidarea clădirii centrale a Spitalului Județean de Urgență Pitești. Această investiție importantă, menită să îmbunătățească siguranța și confortul pacienților, precum și condițiile de lucru ale personalului medical, este evaluată la un total de 167,8 milioane lei.

Din această sumă, finanțarea guvernamentală este de 156,5 milioane lei, iar contribuția Consiliului Județean Argeș este de 11,3 milioane lei.

Prin această inițiativă, clădirea principală a spitalului va fi consolidată și modernizată, urmând să atingă standarde europene de calitate.

Președintele Consiliului Județean Argeș, Ion Mînzînă, a mulțumit colegilor din CJ și echipei Spitalului Județean, condusă de managerul Adrian Dumbravă, pentru implicare și efort.

Acest proiect face parte dintr-un amplu program de investiții în sănătate, care include și realizarea ambulatoriului, unității de primiri urgențe, laboratorului de anatomie patologică și a noului laborator de radioterapie, care urmează să fie finalizat anul viitor.

Articolul precedentGalați: Prima intervenție neurochirurgicală cu sistem de neuronavigație realizată la Spitalul Județean
Articolul următorGala 200”: Recunoaștere pentru salvatorii de vieți prin transplant hepatic de la donator viu