Peste 2800 de servicii medicale de înaltă performanță, suplimentate de CNAM

0
228

Compania Națională de Asigurări în Medicină (CNAM) a informat că a extins contractarea cu furnizorii de servicii medicale, adăugând peste 2800 de investigații de înaltă performanță, care vor fi accesibile persoanelor asigurate până la finalul anului, în scopul îmbunătățirii accesului la diagnostic și tratament.

Din totalul serviciilor suplimentare, 2060 sunt dedicate investigațiilor imagistice de înaltă performanță, 500 pentru ecocardiografie și 300 pentru monitorizarea ambulatorie ECG (Holter). Valoarea totală a acestor contracte depășește 1,3 milioane de lei.

Serviciile vor fi în special utile pacienților care urmează să fie supuși intervențiilor chirurgicale pentru cataractă sau protezare a aparatului locomotor, pentru a stabili indicațiile de tratament sau pentru evaluările necesare pe parcursul terapiei.

„Am suplimentat numărul de servicii de înaltă performanță contractate pentru a răspunde nevoilor persoanelor asigurate și pentru a facilita accesul populației la acestea”, a declarat Ion Dodon, director general al CNAM.

Articolul precedentAmbulatoriul Spitalului Județean Galați, dotat cu peste 100 de echipamente și accesorii medicale moderne
Articolul următorRaport OMS: Peste un miliard de oameni suferă de tulburări mintale – este nevoie urgentă de extinderea serviciilor de sănătate mintală