Acces la cele mai noi abordări în diagnosticul și tratamentul cancerelor pancreatico-biliare, în cadrul proiectului internațional TRIP

0
319

Proiectul internațional TRIP, coordonat de Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București, a facilitat accesul profesioniștilor implicați în tratarea pacienților cu cancere din sfera pancreatico-biliară la cele mai noi abordări în diagnostic și tratament.

Proiectul TRIP – Training în Protocoale Translaționale pentru Diagnosticul și Tratamentul Minim-Invaziv în Cancerele Pancreatico-Biliare, desfășurat de Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București în colaborare cu parteneri internaționali, reprezintă un program de cercetare inovator, care și-a propus să dezvolte modul în care sunt abordate diagnosticul și tratamentul cancerelor pancreatico-biliare. Aceste forme de cancer au o rată de mortalitate ridicată din cauza limitărilor din punctul de vedere al posibilităților de intervenție terapeutice în stadiile avansate. Astfel, printr-o colaborare strânsă între cercetători, medici și instituții de renume, proiectul cu finanțare europeană are ca obiective să dezvolte terapii personalizate inovatoare, să îmbunătățească calitatea vieții pacienților cu astfel de forme de cancer și să contribuie la creșterea supraviețuirii lor”, potrivit unui comunicat de presă.

Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București este coordonatorul proiectului și are ca afiliați Spitalul Universitar de Urgență Elias, Institutul Clinic Fundeni și Spitalul Universitar de Urgență Militar Central „Dr. Carol Davila”.

În cadrul proiectului TRIP, una dintre componentele importante se referă la formarea profesioniștilor implicați în tratarea acestor pacienți și include o serie de evenimente științifice de profil menite să faciliteze schimbul de cunoștințe, colaborarea interdisciplinară, accelerând transferul de cunoștințe și oferind un spațiu de dezbatere pentru cele mai recente descoperiri în domeniu.

Tematicile abordate au acoperit o gamă largă de subiecte de interes pentru profesioniștii din domeniul medical, de la ultimele descoperiri în domeniul imagisticii medicale până la tehnici intervenționale avansate.

„Astfel, specialiștii din domeniul patologiei pancreatico-biliare au avut ocazia să se perfecționeze prin intermediul unor cursuri de formare postuniversitară, organizate de Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București alături de experți din cadrul instituțiilor partenere din proiect, care au inclus expuneri teoretice și instruire practică pe modele sintetice 3D, modele de animale ex-vivo și modele de animale vii”, arată sursa citată.

De asemenea, aceștia au participat la ateliere internaționale de instruire practică și demonstrații live la care au participat, din nou, și experți din centrele partenere aflate în Uniunea Europeană.

„Nu în ultimul rând, instruirea tinerilor clinicieni reprezintă un alt capitol important, în acest sens fiind organizate programe intensive de educație medicală de tipul „summer school”, care au inclus atât cursuri teoretice, cât și activități practice. Scopul acestora a fost de a oferi tinerilor clinicieni o privire de ansamblu asupra celor mai recente progrese în ceea ce privește aplicațiile procedurilor cu ultrasunete, endoscopice și a celor de ecografie endoscopică în diagnosticul și managementul cancerelor pancreatico-biliare și al complicațiilor lor, care sunt extrem de letale. Prin promovarea celor mai recente descoperiri științifice și prin facilitarea colaborării între cercetători și clinicieni, suita de evenimente organizată de Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București în cadrul proiectului TRIP contribuie la consolidarea poziției României pe harta internațională a cercetării în domeniul oncologiei pancreatico-biliare”, a mai transmis sursa citată.

Articolul precedentCampanie de prevenţie a UMF „Carol Davila”, desfășurată pe litoral: Peste 5.200 de consultaţii gratuite oferite turiștilor
Articolul următorAgenția Națională de Transplant lansează #FearlessDonors, o campanie care încurajează dialogul deschis despre donarea de organe