Îmbătrânirea populației impune regândirea serviciilor medicale și sociale în Bistrița-Năsăud

0
240

Autoritățile sanitare din Bistrița-Năsăud atrag atenția asupra nevoii urgente de adaptare a serviciilor medicale și sociale, în contextul în care persoanele de peste 65 de ani au ajuns să fie mai numeroase decât copiii din județ. Potrivit datelor prezentate de Direcția de Sănătate Publică în Colegiul prefectural, schimbarea structurii demografice reclamă o regândire a sistemului de îngrijire dedicat vârstnicilor.

Grupul de vârstă 65+ reprezintă în prezent 16,58% din populația județului, în timp ce copiii între 0 și 14 ani mai ocupă doar 15,87%.

„Pentru prima dată, în 2024, raportul între cele două grupe de vârstă s-a inversat şi asta este important pentru că trebuie să ne orientăm spre servicii destinate vârstnicilor. O să trebuiască să înfiinţăm mai multe îngrijiri la domiciliu, mai multe servicii pentru boli cronice şi de paliaţie, pentru că va fi nevoie de ele”, a declarat Anca Andrițoiu, directoarea DSP Bistrița-Năsăud, conform Agerpres.

Aceasta a subliniat că spitalele trebuie să se adapteze la realitatea demografică și să dezvolte secții de paliație și îngrijiri pentru bolile cronice.

„În general, serviciile de paliaţie sunt în unităţile sanitare şi deja Spitalul Judeţean, în noua structură, va avea mai multe paturi de paliaţie, poate chiar o nouă secţie. Furnizorii de îngrijiri la domiciliu, de regulă privaţi, pot fi încurajaţi de noi, de casele de asigurări de sănătate. Sunt şi organizatori de cursuri de îngrijitori la domiciliu, trebuie doar încurajaţi”, a adăugat Andrițoiu, potrivit sursei citate.

Ea a menționat și posibilitatea implicării medicilor de familie în oferirea de îngrijiri la domiciliu, în condițiile în care se asociază sau colaborează cu furnizorii existenți.

Totodată, în perspectiva reorganizării spitalelor din țară, unitățile mai mici, cum este spitalul din Năsăud, ar putea fi transformate în centre care să deservească mai bine nevoile vârstnicilor.

Datele DSP arată că, în județ, natalitatea a fost în 2024 de 8,26 la mia de locuitori, în timp ce mortalitatea a ajuns la 9,82 la mie. Sporul natural se menține negativ pentru al cincilea an consecutiv.

Durata medie de viață este de 76,24 ani, iar cele mai frecvente cauze de deces sunt bolile aparatului circulator, tumorile maligne, afecțiunile respiratorii și digestive, precum și leziunile traumatice.

În județul Bistrița-Năsăud funcționează trei spitale publice, un spital privat, un preventoriu TBC pentru copii și două unități medico-sociale.

Articolul precedentDotarea maternităților și secțiilor de terapie neonatală, în pericol din cauza modificării Codului Fiscal, avertizează Salvați Copiii
Articolul următorASSMB lansează proiectul „FIV3 – O șansă pentru cuplurile infertile”. Cine se poate înscrie