Crucea Roșie Arad: Sute de elevi și profesori din zone izolate sunt instruiți să acorde primul ajutor

0
345
foto: SCJU Sibiu

Crucea Roșie Arad desfășoară campania „Fii salvatorul din comunitatea ta!”, prin care sunt instruiți în acordarea primului ajutor circa 500 de elevi și 35 de profesori din județ, în special din zone izolate, unde accesul la servicii medicale este dificil, precizează Agerpres.

Activitățile se desfășoară în comunele Vârfurile, Pleşcuţa, Gurahonţ și Brazii și vor continua până la începutul vacanței de vară. Până în prezent, 350 de elevi au fost deja instruiți de către echipa formată din 40 de voluntari, printre care se numără medici de urgență și studenți la medicină.

Directorul filialei Arad a Crucii Roșii, Iudita Cuvineanu, a declarat că programul se axează pe instruirea elevilor cu privire la noțiuni elementare de prim-ajutor, în timp ce profesorii învață tehnici esențiale precum manevra Heimlich.

„Pentru profesori, este foarte important să cunoască această tehnică, au existat tragedii, oameni care au murit pentru că s-au înecat cu mâncare. Profesorii sunt instruiți să ofere prim-ajutor și în cazul accidentării copiilor, pentru că se poate întâmpla mai ales la orele de sport”, a explicat Cuvineanu.

Reprezentanta Crucii Roșii a subliniat și necesitatea implementării acestui program în zonele cu infrastructură medicală redusă:
„Aceste zone au acces greu la spitale și acordarea primului ajutor poate face diferența între viață și moarte. De exemplu, la Gurahonț este o școală mare, cu 600 de copii, dar cel mai apropiat spital este la Sebiș (circa 25 de kilometri – n.r.). De aceea, acest program își propune să aducă educația de prim-ajutor acolo unde este cea mai mare nevoie de ea.”

Articolul precedentO nouă secție de îngrijiri paliative cu 26 de paturi va funcționa la Spitalul Județean Arad
Articolul următorVaccinarea anti-HPV pentru tinerii între 19 și 26 de ani, aprobată de Camera Deputaților