Dr. Vasi Rădulescu: Cum să recunoști un infarct miocardic pe electrocardiogramă

Cunoscutul medic internist Vasi Rădulescu, autor al unor lucrări de specialitate,  aduce în discuție pe site-ul de educație medicală ce îi poartă numele problematica infarctului miocardic începând prin explicarea terminologiei specifice:

Termeni utili: ekg sau ecg sunt prescurtări folosite pentru electrocardiogramă. Sunt folosite ambele în practică. Sindroamele coronariene acute se împart în angină instabilă, infarct miocardic fără supradenivelare de segment ST (Non-STEMI), respectiv infarctul miocardic cu supradenivelare de segment ST (STEMI).

Pentru ușurința tutorialului, ne vom ocupa de STEMI, care se traduce în practică prin obstrucție totală a unui ram coronarian, prin gravitate mare, prin rate înalte de deces dacă nu se intervine prompt.

Inima are o funcție principală crucială – ea pompează sângele fără oprire în tot corpul, într-un circuit amplu care înseamnă exigenarea țesuturilor, hrănirea lor, preluarea dioxidului de carbon rezultat din ciclurile celulare și scoaterea lui la nivel pulmonar, eliminarea produșilor toxici de metabolism prin filtrarea renală. Avem nevoie de sânge pentru toate aceste procese, iar inima asta face, pompează sângele. Așa cum creierul are nevoie de oxigen și nutrienți, și inima are. Dar cum își ia ea oxigenul și nutrienții? Ei bine, asta se întâmplă cu ajutorul unor artere mici care se cheamă coronare, ele emergând din aortă (cea mai mare arteră din corp), imediat după planul valvei aortice. Atenție, perfuzia în coronare se face în diastolă, adică pauza dintre două sistole. Sângele pătrunde în sistemul coronarian și hrănește întreaga inimă.

Atunci când un proces patologic numit ateroscleroză se produce (e un fenomen complex care înseamnă inflamație, depunere de colesterol, atragerea altor molecule în leziune), grosso modo apare degradarea peretelui unui ram coronarian, cu îngroșarea lui treptată. Placa de aterom poate sta acolo ani de zile, chiar decenii. În anumite condiții ea se poate destabiliza și rupe. Materialul rupt este luat de torentul sanguin și, cum artera devine tot mai îngustă de la origine spre terminație, materialul se va bloca, înfundând vasul. Tot ceea ce se află în aval de obstrucție, dacă nu primește sânge dintr-o colaterală, va muri prin lipsa oxigenului. Practic, în infarctul miocardic acut, teritoriul care nu mai primește sânge începe să sufere, se necrozează, moare. Dacă teritoriul este suficient de mare, pot apărea modificări ample în funcționarea inimii și chiar deces.

Ca să înțelegem o electrocardiogramă, explorare noninvazivă, nedureroasă, oricând reproductibilă, trebuie să știm că inima prezintă o activitate electromecanică. Pe scurt, în peretele atriului drept există un nodul numit nodul sinoatrial, care conține celule speciale ce se depolarizează spontan – trimit impulsuri electrice de capul lor. Acești curenți încep să circule prin atrii, pe bandelete speciale (ca niște autostrăzi), dar și din aproape în aproape, din celulă în celulă. Curenții converg spre un al doilea nod, numit atrioventricular. Camerele de sus ale inimii, atriile, sunt izolate electric de camerele de jos, ventriculii, astfel că impulsurile trec, fiziologic, numai prin nodul 2, apoi coboară prin septul dintre ventriculi, printr-un fascicul comun, apoi acest fascicul se bifurcă în două fascicule, pentru fiecare ventricul. Toată această arhitectură complexă are rol de conducător de orchestră, de coordonare a contracțiilor și relaxărilor, ca inima să funcționeze normal. Scopul este o curgere unidirecțională, ajutată de contracțiile organizate și de aparatele valvulare. Impulsurile electrice determină contracțiile pur mecanice.

Sângele oxigenat ajunge de la plămâni prin venele pulmonare în atriul stâng, trece în ventriculul stâng prin valva mitrală, ventriculul se contractă, valva mitrală închisă nu permite refluarea lui în atriu, ci trecerea în aortă, iar de aici în tot corpul. Sângele din sistemul venos se întoarce în atriul drept prin cele două vene mari, cava superioară, respectiv cava inferioară. Din atriul drept el trece în ventriculul drept prin valva tricuspidă, ventriculul se contractă, valva tricuspidă închisă nu permite refluarea lui, ci trecerea prin aparatul valvular pulmonar, iar de aici în artera pulmonară care se bifurcă și dă ramuri care merg în ambii plămâni – scopul fiind oxigenarea și deversarea CO2.

Impulsurile electrice, circulația lor, toată arhitectura inimii fac posibile mișcările perfect coordonate, astfel încât activitatea de pompă să fie continuă și eficientă. Electrocardiograful culege curenții electrici de origine cardiacă de pe suprafața corpului, înregistrându-i în derivații speciale pe o hârtie ce va conține niște unde caracteristice în funcție de intensitatea curentului, direcția lui. Tehnica e una foarte veche, dar încă se utilizează în practică. Orice UPU are electrocardiograf. Ambulanțele au și ele. Cum evenimentele cardiovasculare sunt cauza principală de deces în lume, este important să existe diagnosticări corecte, rapide, dar și opțiuni pentru intervenție. Dacă un caz este diagnosticat rapid și trimis la o unitate de reperfuzie, materialul care blochează vasul de sânge poate fi extras, iar pe leziune se poate monta un stent care ține lumenul deschis, salvând pacientul. Se poate intervine și cu substanțe care topesc rapid materialul obstructiv.

Ne întoarcem la EKG. Cele mai multe au 12 derivații, unele clasice, ale membrelor, marcate cu DI, DII, DIII, aVR, aVL, aVF (electrozii se așază pe antebrațe și pe glezne), respectiv unele de la V1 la V6, numite precordiale (electrozii se așază în poziții tipice pe torace). La nevoie se pot folosi și alte derivații, dar nu intrăm în detalii.

(autor: Vasi Radulescu – drvasiradulescu.ro)