Primăria Municipiului București: Reduceri de 50% la metrou pentru donatorii de sânge. Care sunt condițiile

0
688

Primăria Capitalei va decide, vineri, încheierea unei convenţii cu Metrorex ce vizează decontarea cu 50% din valoarea titlurilor de călătorie eliberate celor care au donat sânge la o instituţie de profil din București.

Cei ce vor beneficia de aceste facilități trebuie să locuiască sau să lucreze în Bucureşti, în baza actelor doveditoare, pentru o perioadă de o lună.

Metrorex va elibera abonamente lunare la jumătate de preț pentru donatori şi va transmite lunar PMB factura fiscală aferentă acestora

După ce Metrorex a adus în instanță autoritățile locale pentru plata sumelor restante aferente acestor abonamente eliberate începând cu ianuarie 2014, Curtea de Apel a dispus, la începutul anului trecut că decontarea cheltuielilor de transport în comun trebuie realizată din bugetul Municipiul Bucureşt pe care l-au obligat la plata sumelor solicitate de compania de transport, a penalităţilor şi cheltuielilor de judecată.

„Pentru ca Municipiul Bucureşti să îndeplinească obligaţia de decontare şi pe viitor, astfel încât să nu mai fie acţionat în instanţă şi să fie obligat şi la plata penalităţilor şi cheltuielilor de judecată, este necesar să se stabilească o procedură între cele două instituţii, cu privire la transmiterea documentelor justificative necesare efectuării plăţii”, se menționează în proiect.

Articolul precedentAplicație mobilă destinată persoanelor cu dizabilități din centre rezidențiale sau spitale de psihiatrie
Articolul următorRafila: Astăzi s-au adoptat două acte normative privind implementarea Planului Naţional de Prevenire şi Combatere a Cancerului din România