„Solidaritatea Sanitară” anunță un nou miting, miercuri, în fața Guvernului

0
546
foto: FSSR

Federația „Solidaritatea Sanitară” din România anunță continuarea acțiunilor de protest conform programului anunțat, pentru susținerea revendicărilor publice. Astfel, miercuri, 12 iulie, este stabilit un nou miting în Piața Victoriei, în intervalul orar 11.00-14.00.

„Este cel de-al doilea miting major pe care-l organizăm în fața Guvernului României, după protestul din 08 iunie”, anunță liderii sindicali care subliniază că acțiunea va avea ca motto sloganul „Noi vrem creșteri efective/ Nu cum vreți voi, doar fictive!”.

„Declaogul revendicărilor FSSR”

„Pentru cei care doresc să știe de ce au ieșit în stradă aproape 5.000 de membri săptămâna trecută și câteva zeci de mii de angajați astăzi, în curtea tuturor spitalelor din țară”, sindicaliștii amintiți reamintesc Decalogul revendicărilor Federației”, după cum urmează:

1. Acordarea tuturor drepturilor prevăzute de actuala lege a salarizării:

a. Acordarea salariului de bază la nivelul anului 2022 pentru toți angajații din sănătate, inclusiv pentru CIM-urile aferente gărzilor suplimentare.

b. Raportarea sporurilor pentru condițiile de muncă la salariile de bază pentru personalul auxiliar sanitar (infirmiere, îngrijitoare, brancardieri), TESA și muncitori sanitari.

c. Raportarea sporurilor de tură și pentru lucrul în zilele libere legale la salariile de bază în plată pentru toate categoriile de personal.

d. Plata gărzilor medicilor cu tariful orar al normei de bază.

2. Adoptarea proiectului de lege a salarizării (partea pentru sănătate) negociat cu Ministerul Sănătății (în forma stabilită cu partenerii sociali) și aplicarea acestuia prin acordarea a cel puțin 50% din diferența dintre salariile de bază actuale și cele prevăzute în proiectul de lege.
3. Acceptarea propunerilor Federației „Solidaritatea Sanitară” la Contractul colectiv de muncă la nivel de sector, rămase în divergență, încheierea și înregistrarea acestui contact colectiv de muncă.
4. Actualizarea valorii indemnizației de hrană luând ca referință salariul minim în plată și scoaterea ei din calculul limitei aplicabile sporurilor.
5. Deblocarea posturilor în sistemul public de sănătate.
6. Creșterea ponderii a cheltuielilor pentru sănătate în PIB la nivelul mediei UE.
7. Aplicarea măsurilor de reformă a sistemului sanitar propuse de Federația „Solidaritatea Sanitară”, menite să crească calitatea vieții profesionale a angajaților și calitatea serviciilor medicale, acestea incluzând:
– Înlocuirea sistemului malpraxis cu despăgubirea pacienților pentru prejudicii
– Echivalarea competențelor asistentelor medicale absolvente de postliceală
– Introducerea sistemului de monitorizare a bolilor profesionale.
8. Reglementarea adecvată a timpului de muncă al angajaților din sănătate și acordarea drepturilor aferente activităților aferente, respectiv:
a. Recunoașterea timpului de muncă suplimentar desfășurat în cadrului schimburilor de tură
b. Recunoașterea îndeplinirii anticipate a stagiului complet de cotizare pentru angajații cu mai multe CIM-uri.
9. Finanțarea formării profesionale continue a profesioniștilor din sănătate.

10. Eliminarea dialogului social preferențial și a discriminării angajaților din Sănătate în privința dreptului de a iniția un conflict colectiv de muncă pentru drepturi de natură salarială.

Articolul precedentCrește valoarea tichetelor de masă
Articolul următor„Turism litoral”: Mai mult de un sfert din numărul societăților verificate recent, cu riscuri sau nereguli privind sănătatea publică