Concediile pentru COVID-19 și carantină: Medicii de familie solicită debirocratizarea

0
576

Solicităm Ministerului Sănătății și Casei Naționale de Asigurări de Sănătate debirocratizarea activității cabinetelor de medicina familiei, în special în ceea ce privește activitatea de eliberare a certificatelor de concediu medical pentru codurile de indemnizație 07 – carantină și 51 – izolare pentru boală infecto-contagioasă Covid-19, a transmis Federația Națională a Patronatelor Medicilor de Familie (FNPMF).

„Am formulat recomandări scrise ca aceste certificate să fie eliberate de către casele de asigurări de sănătate sau înlocuite de un document oficial emis de o platformă electronică, anterior operaționalizării platformei Corona forms. Confruntați cu numărul extrem de mare de cazuri de pacienți cu covid-19 și de persoane aflate în carantină din acest an, am propus prin intervenții în spațiul public ca situația angajat-angajator în privința absenței de la muncă a angajatului din motive legate de carantină și boala covid-19 să fie soluționată prin prezentarea de către angajat la angajator a deciziei de carantină, respectiv a raportului medical și fișei de izolare emise de platforma Ministerului Sănătății – Corona forms”, se arată într-un comunicat al FNPMF.

Potrivit reprezentanților FNPMF, este revoltător faptul că Ministerul Sănătății și CNAS aleg să mențină în anul 2022 în sarcina medicilor de familie eliberarea unor tipizate cu rol administrativ, birocratic, care privesc strict relația asigurat – asigurator și angajat – angajator, tipizate care consumă din timpul extrem de prețios al unei resurse umane insuficiente, timp care ar putea fi alocat de medicii de familie consultațiilor medicale atât pentru pacienții covid-19 cât mai ales pacienților cu alte probleme de sănătate decât covid-19 sau carantină.

„Vă solicităm, domnule ministru, să dispuneți rezolvarea urgentă a acestei situații prin modificările legislative care se impun și se află la dispoziția ministrului Sănătății și președintelui CNAS prin intermediul unor ordine comune.”, potrivit FNPMF.

Articolul precedentEXCLUSIV Copilul cu sindrom Down: Pregătirea pentru învățământul de masă începe la 1 an. Nu toți pot fi integrați
Articolul următor11 februarie, Ziua Internaţională a Femeilor și Fetelor în Știinţă