Rafila, la Reuniunea Consiliului ministerial informal de sănătate

0
660

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, se va afla miercuri și joi la Lyon şi Grenoble, unde participă la Conferinţa comună a miniştrilor de externe şi cei ai sănătăţii din UE privind sănătatea globală şi la Reuniunea Consiliului ministerial informal de sănătate.

Pe agenda de lucru a Reuniunii Consiliului ministerial informal de sănătate se vor aborda subiectele actuale privind modul de intervenţie şi rezilienţă a sistemelor de sănătate publică în cazul crizelor de sănătate şi dezvoltarea în comun a politicilor de creare a unei „Uniuni a Sănătăţii”.

Potrivit Ministerului Sănătăţii, cele două evenimente sunt organizate sub auspiciile Preşedinţiei franceze a Consiliului Uniunii Europene (PRES FR).

„Oficialii din statele membre vor avea oportunitatea de a discuta despre acţiunile derulate de Uniunea Europeană în sprijinul statelor în dezvoltare pentru favorizarea accesului echitabil la medicamente în contextul COVID-19, dar şi pentru consolidarea sistemelor sanitare naţionale”, afirmă sursa citată.

Articolul precedent11.469 persoane vaccinate anti-COVID în ultimele 24 de ore, dintre care 117 copii cu vârste între 5-11 ani
Articolul următorOMS a lansat un apel pentru finanţarea planului său de combatere a pandemiei