CNCAV: A fost depășit pragul de opt milioane de români vaccinați anti-COVID cu cel puțin o doză

0
632

25.905 doze de vaccin Pfizer, Moderna, AstraZeneca şi Johnson&Johnson au fost administrate în ultimele 24 de ore, dintre care 6.854 reprezintă prima doză, 3.653 – doza a doua şi 15.398 – doza a treia, a informat, marţi, Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV).

Potrivit CNCAV, de la începutul campaniei de vaccinare anti-COVID, în 27 decembrie 2020, au fost administrate 16.101.080 doze de vaccin pentru 8.000.810 de persoane, 7.895.172 primind schema completă şi 2.163.948 imunizându-se cu doza a treia.

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate cinci reacţii adverse, toate de tip general.

În total, de la debutul campaniei de vaccinare s-au înregistrat 19.781 de reacţii adverse la vaccinurile anti-COVID, 2.161 de tip local şi 17.620 de tip general.

Articolul precedentCâte centre de evaluare COVID-19 vor fi în România și când vor deveni funcționale
Articolul următorMedicii de familie pot încheia contracte cu CNAS pentru activitatea de testare. Ce sumă vor primi pentru fiecare test