Danemarca: Nu orice persoană se va putea testa PCR pentru COVID-19

0
376

Danemarca a recurs la limitarea disponibilității testelor PCR pentru COVID-19 în contextul în care tot mai mulți danezi vor să se testeze înainte de Crăciun.

De acum doar persoanele cu simptome, cele care au fost în contact cu o persoană infectată sau cele care au avut un rezultat pozitiv la testul rapid pot face o programare pentru un test PCR, relatează dpa, scrie Agerpres.

Ratele ridicate de infectare au condus la un număr record de persoane care doresc să se asigure că nu s-au infectat cu SARS-CoV-2 înainte de Crăciun, după cum a declarat luni Anne-Marie Vangsted, directorul centrelor de testare, pentru agenţia de ştiri daneză Ritzau.

”Numărul de teste PCR pe care le putem procesa zilnic este limitat”, a mai spus ea.

În timp ce centrele de testare din toată ţara sunt pline, cei care doresc să petreacă cu familia de Crăciun au o mulţime de alte opţiuni pentru a-şi ţine rudele în siguranţă, cum ar fi testele antigen sau autotestarea, a mai spus Vangsted.

În Danemarca, cu o populaţie de 5,8 milioane de locuitori, au fost raportate luni circa 10.500 de cazuri noi. Aproximativ 5% dintre teste au fost pozitive şi au fost înregistrate până acum 23.000 de cazuri cu varianta Omicron de coronavirus, potrivit sursei citate.

Articolul precedentBelgia: Liber la vaccinarea anti-COVID-19 a copiilor cu vârste între 5 și 11 ani
Articolul următorJurma: Varianta Omicron va fi dominantă săptămâna viitoare