Dr. Valeria Herdea, despre testarea pentru coronavirus la medicul de familie

0
812

Dr. Valeria Herdea, vicepreședinte Colegiul Medicilor din România, a declarat că în toată perioada pandemiei, medicii de familie au făcut pacienților testare pentru coronavirus cu eforturi proprii, cumpărând teste, așa cum și-au cumpărat singuri medicamente și dezinfectanți.

Dr. Valeria Herdea a subliniat că medicii de familie au nevoie de susținere pentru a face tot ce se poate pentru pacienți, precizând necesitatea asigurării materialelor de testare și a sustenabilității acestui proces.

„Noi am făcut testarea în toată această perioadă cu eforturi proprii (…), adică am cumpărat noi teste, foarte multe. Nu am spus că am făcut fiecărui pacient, dar acolo unde a fost nevoie am făcut, așa cum ne-am cumpărat singuri medicamente, așa cum ne-am cumpărat singuri dezinfectanți, așa cum am fost la locurile noastre de muncă și ne-am făcut treaba, tăcut, undeva în planul doi dar încercând să ținem piept la tot ce s-a întâmplat. Ce vom face de acum înainte? (…). Avem deschiderea de a face tot ce se poate pentru pacienții noștri și nu sunt vorbe goale, dar avem nevoie și de susținere. În acest moment, a avea aceste teste, suntem tot un medic și o asistentă la același cabinet. Sunt foarte multe lucruri de făcut. Nu sunt doar pacienții COVID, sigur asta este principala problemă, avem pandemie, dar avem de făcut și celelalte lucruri și atunci, cel mai important este să avem îndemnul pentru vaccinare foarte clar pentru populație. Așteptăm (n.r. pacienții)să vină, îi testăm cu drag, dar avem nevoie de material de testare și de sustenabilitatea acestui proces” , a declarat dr. Valeria Herdea, în cadrul unei dezbateri la postul public de televiziune.

Articolul precedentProf. Dr. Cârstoiu: La SUUB este o situație finală pentru toate cazurile mai dificile de pacienți COVID
Articolul următorPreședintele CMR: Toți pacienții cu tromboze sau cu trombofilii se pot vaccina anti-COVID-19