Aproape 50%, acoperire vaccinală în municipiul Bucureşti. Anunțul președintelui CNCAV

0
556

Acoperirea vaccinală anti-COVID în municipil București, din populaţia rezidentă eligibilă de peste 12 ani, este de 49,4%, iar la nivel național de circa 31%, a declarat, marţi, preşedintele Comitetului naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea (CNCAV) împotriva SARS-CoV-2, Valeriu Gheorghiţă.

„Acoperirea, din populaţia rezidentă eligibilă de peste 12 ani, este de circa 31%. (…) Acoperirea vaccinală în municipiul Bucureşti se apropie de 50%, vorbim de 49,4%. Urmează judeţul Cluj cu aproape 46%, judeţul Sibiu cu 39%, Timiş 36,3%, Constanţa 36,5%, Braşov 36,3%. Mai avem doar două judeţe, Giurgiu şi Suceava, care au o rată de acoperire sub 20%, în rest toate judeţele au rată de acoperire vaccinală de peste 20%”, a precizat Valeriu Gheorghiţă, într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria.

Preşedintele CNCAV a menţionat că până la data de 6 septembrie au fost vaccinate 5,28 milioane de persoane cu cel puţin o doză, din care, cu schemă completă, 5,17 milioane de persoane.

Articolul precedentBilanțul ministrului Sănătății la puțin peste 4 luni de la preluarea mandatului
Articolul următorGheorghiță: Campania de vaccinare în învăţământul preuniversitar debutează pe 13 septembrie