Nu avem în evaluarea noastră instituirea stării de urgenţă, spune Nelu Tătaru

0
580

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat, duminică, la Huşi, că nu se pune problema instituirii stării de urgenţă în perioada următoare.

„Nu avem în evaluarea noastră instituirea stării de urgenţă. După cum ştiţi, este un apanaj al preşedintelui declararea stării de urgenţă, după informaţiile care vin de la Ministerul Sănătăţii, Ministerul de Interne, comunităţile ştiinţifice, precum şi evoluţia pe care o vom analiza în Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă. În acest moment evaluăm prima lună dificilă, septembrie, lună în care avem mai multe reveniri la activitate, restaurante, teatre, cinematografe deschise, revenirea din concedii, transportul în comun aglomerat, campanie electorală, începerea şcolii”, a declarat ministrul Sănătăţii.

Nelu Tătaru a spus că se aşteaptă la o creştere a numărului de cazuri de coronavirus.

„După această lună ne aşteptăm la o creştere a numărului de cazuri, creştere care ţine nu neapărat de noi, ci de noi toţi. Din punctul meu de vedere, atâta timp cât suntem parteneri şi respectăm nişte reguli, putem trece într-un registru de creştere uşoară a numărului de cazuri noi, pe acel platou de 1.500 – 1.600 de cazuri. Nerespectând regulile vom avea şi mai multe cazuri pe zi. Eu sper că fiecare dintre noi, înainte de a ne întreba ce vom face dacă va fi o creştere a numărului de cazuri, să ne întrebăm ce facem ca să nu crească numărul de infectări. Cred că este la îndemâna noastră”, a menţionat ministrul, citat de Agerpres.

Tătaru a precizat că sistemul sanitar românesc se află într-un moment în care s-a adaptat deja şi este pregătit pentru o creştere uşoară a numărului de cazuri.

Ministrul Sănătăţii a spus că în situaţia în care ar exista creşteri masive ale cazurilor de infectare, adică peste 2.000 de cazuri noi pe zi, sistemul medical ar avea o problemă şi vor trebui luate măsuri speciale cum ar fi: creşterea numărului de paturi în secţiile ATI, creşterea numărului de medici detaşaţi dintr-un spital în altul, transferul pacienţilor din secţiile aglomerate în secţii care au capacitate de primire.

Articolul precedentNumărul de cazuri noi de infectare, în scădere uşoară în Franța, dar rata de pozitivare continuă să crească
Articolul următorÎn ultimele 24 de ore alte 31 de persoane au decedat din cauza COVID-19; au fost raportate 1.438 de cazurinoi