A fost închisă secția Zerlendi a Institutului “Marius Nasta”

0
614

Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta” închide secția exterioară Zerlendi, sediul având clădiri vechi de peste 100 de ani, care nu sunt proprii unui spital funcțional în 2020, se arată într-un comunicat al instituției medicale.

Astfel, începând de la 1 iulie, 140 de paturi, jumătate destinate pacientului cu afecțiuni pneumologice și jumătate pacientului cu tuberculoză sunt cu activitate suspendată.

În comunicat se precizează că în Institutul Marius Nasta se vor face eforturi suplimentare pentru ca minusul de paturi din cauza închiderii secției Zerlendi să afecteze cât mai puțin tratamentul oferit pacienților cu afecțiuni respiratorii care sunt diagnosticați, tratați și monitorizați în institut.

Potrivit aceluiași comunicat, Institutului a decis împreună cu Ministerul Sănătății și Direcția de Sănătate Publică să închidă sediul, aceasta fiind cea mai bună opțiune pentru protecția pacienților și a salariaților.

“Renovarea sediul presupune lucrari de consolidare, care efectuate ar duce la un cost extrem de mare al renovării. Demersurile pe care le-am inițiat până în prezent au dus la aprobarea de către Ministerul Sănătății a construirii unei clădiri noi, prin aprobarea studiului de prefezabilitate. Situația secției Zerlendi a fost intens mediatizată, este cunoscută de angajații și pacienții institutului de mulți ani și a fost prezentată publicului larg de către dv. mass-media”, a declarat asist. univ. dr. Beatrice Mahler, managerul Institutul de Pneumoftiziologie Marius Nasta, prin intermediul unui comunicat .

De asemenea, situația închiderii secției Zerlendi s-a discutat marți cu ministru al Sănătății, dr Nelu Tătaru care a precizat că se va implica în găsirea de soluții pentru rezolvarea acestei situații și că problematica pacientului cu afecțiuni respiratorii va fi prioritară pentru Ministerul Sănătații, mai ales în contextul pandemiei de COVID care lasă sechele asupra funcției pulmonare, iar acești pacienți vor avea nevoie de reevaluare pneumologică, se arată în același comunicat.

Articolul precedentVIDEO Conferința SRP – Managementul Bolilor Pulmonare
Articolul următorEMA și Coreea de Sud au încheiat un acord pentru partajarea informațiilor confidențiale despre COVID-19