EXCLUSIV Prof. dr. Doina Azoicăi explică de ce unii infectați cu noul coronavirus sunt asimptomatici

0
586

Prof. dr. Doina Azoicăi, preşedintele Societăţii Române de Epidemiologie, a declarat pentru SănătateaTV și RoHeatlhReview, că un pacient infectat cu noul coronavirus poate fi asimptomatic datorită a două situații.

“Dacă pacientul este asimptomatic, înseamă că ori încărcătura virală nu este crescută astfel încât să producă infecția clinic manifestă sau apare în contextul unui pacient cu status imun bun, deci fără comorbidități sau alte acuze, care ar putea să facă ca infecția să se exprime în mod simptomatic”, a explicat prof. dr. Doina Azoicăi.

Aceasta a precizat că nu orice infecție poate să dea statutul de infectat asimptomatic.

“Aici nu este un purtător. Din considerentul logic, fie cantitatea de inoculum nu a fost suficient de mare ca să producă o infecție exprimată prin simptome clinice sau este un mecanism legat de statusul imun general al pacientului. Dar lucrurile acestea trebuie dovedite prin studii care se referă la categoria de pacient asimptomatic infectat COVID”, a adăugat prof. dr. Doina Azocăi.

Reputatul epidemiolog a precizat că punctual, nu s-au făcut studii prin care să se cerceteze statusul imun.

“Din cunoștințele mele, nu s-a făcut un studiu care să analizeze statusul imun al acestor pacienți ca să certifice faptul că manifestarea aceasta asimptomatică este legată de o particularitate a sistemului imun. Dacă o luăm după un considerent general valabil, fără să ne gândim la infecția aceasta care este mai particulară, dată de un agent patogen complet nou , poate sunt și alte mecanisme intime care generază acest status de asimptomatic”, a adăugat prof. dr. Doina Azocăi.

Articolul precedentMesajul medicului Musta, legat de creșterea numărului de cazuri de coronavirus
Articolul următorGCS: România ajunge la la 26.582 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus