Operațiunile de sănătate din Africa sunt perturbate de pandemie, avertizează OMS

0
540
OMS Tedros Ghebreyesus
Seventy-third World Health Assembly, Geneva, Switzerland, 18-19 May 2020. WHO Director-General, Dr Tedros Adhanom Ghebreyesus during the closing session of the 73rd World Health Assembly — 19 May 2020 Title of the Officials and WHO staff reflects their respective positions at the time the photo was taken.

Pandemia de coronavirus din Africa perturbă campanii de vaccinare, programe de tratament împotriva paludismului şi SIDA, precum şi numeroase alte operaţiuni de sănătate, a declarat miercuri directorul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), etiopianul Tedros Adhanom Ghebreyesus.

„Numeroase servicii esenţiale au fost întrerupte fie parţial, fie complet”, a afirmat el într-o videoconferinţă organizată de Centrul de Control şi Prevenire a Bolilor (CDC) al Uniunii Africane.

„Întreruperea altor servicii precum campaniile de vaccinare şi tratamentul împotriva paludismului şi SIDA ameninţă să distrugă decenii de progres”, a atras atenţia directorul OMS, potrivit AFP, citată de Agerpres.

Deşi Africa este relativ mai puţin afectată decât majoritatea altor regiuni din lume, cu peste 326.000 de cazuri înregistrate şi 8.600 de morţi, răspândirea pe continent „creşte rapid”, a subliniat el.

În ciuda unor teste încă insuficiente în multe ţări africane, toate au de marţi capacitatea de a-şi efectua propriile teste, a indicat el.

Articolul precedentMinistrul Sănătăţii, despre un nou set de măsuri de relaxare
Articolul următorEMA scuteşte de taxe consilierea pentru forurile universitare ce dezvoltă medicamente pentru bolile rare