Doi medici de la Victor Babeș și unul de la Matei Balș vor primi titlul de cetățean de onoare al Bucureștiului

0
829

Consiliul General al Municipiului București (CGMB) a aprobat proiectul de hotărâre privind conferirea titlului de cetățean de onoare al Municipiului București doamnei Conf. Dr. Simin Aysel Florescu, domnului Dr. Emilian Ioan Imbri și domnului Dr. Sorin Petrea, informează un comunicat de presă al CGMB.

„Prin conferirea titlului de cetățean de onoare al Municipiului București, ne arătăm aprecierea față de câțiva medici excepționali care au luptat și luptă în continuare în prima linie pentru a salva viețile celor infectați și pentru a preveni răspândirea noului coronavirus. Este vorba despre doamna doctor Simin Aysel Florescu, medic specialist boli infecțioase, director medical la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Tropicale Dr. Victor Babeș, domnul doctor Emilian Ioan Imbri, manager al Spitalului Clinic de Boli Infecțioase și Tropicale Dr. Victor Babeș și domnul doctor Sorin Petrea, director medical al Institutului Național de Boli Infecțioase Prof. Dr. Matei Balș”, a declarat Primarul General, Gabriela Firea.

Sursa citată mai precizează și motivele pentru care reprezentanții municipalității bucureștene au decis să confere acest titlu celor trei medici:
– În perioada pandemiei, Dr. Simin Aysel Florescu a depus eforturi susținute, alături de managerul Spitalului Victor Babeș, pentru a asigura eficiența celor 30 de echipe formate din medici, asistente medicale și infirmiere, care au stat în spital 24 de ore din 24 timp de câte două săptămâni și se implică în continuare în organizarea acestor echipe pentru rezultate maxime.
– Dr. Emilian Ioan Imbri, managerul Spitalului Victor Babeș, instituție care se află în prima linie în lupta cu noul coronavirus, a coordonat, în perioada stării de alertă și a stării de urgență, echipele medicale de la Spitalul Victor Babeș și a creat condițiile optime de lucru pentru acestea, amenajând un centru de carantină pus la dispoziție de Primăria Capitalei pentru personalul medical care a ales să se autoizoleze și să se dedice în exclusivitate meseriei.
– Dr. Sorin Petrea s-a implicat activ, în contextul pandemiei de COVID-19, în studierea și vindecarea  pacienților diagnosticați cu acest virus, alături de echipa condusă de Prof. Dr. Streinu Cercel la Institutul Matei Balș.

Articolul precedent16 angajați depistați pozitiv cu COVID-19 în două centre rezidenţiale din județul Iași
Articolul următorRaed Arafat: Vor începe controale foarte serioase la terase, retaileri și nu numai