Primul pacient tratat cu plasmă, la Arad, s-a vindecat de COVID-19

0
514

Un pacient în vârstă de 61 de ani, confirmat cu infecție SARS CoV-2, internat pe Secția de Boli Infecțioase Adulți a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Arad și transferat pe Compartimentul ATI COVID-19 din Grădiște, s-a vindecat după ce a fost tratat cu plasmă covalencentă.

”Pacientului i s-a administrat plasmă recoltată de la un donator vindecat de COVID-19. După ce testele II și III, efectuate la interval de 24 de ore au ieșit negative, pacientul a fost transferat pe Secția Clinică Anestezie și Terapie Intensivă I, unde va mai rămâne câteva zile, sub observație medicală”, a declarat dr. Mihaela Albu Gulyas, medic coordonator compartimentul ATI COVID-19.

De asemenea, potrivit dr. Cristian Nicolescu, medic șef Secție Clinică Anestezie și Terapie Intensivă I, în prezent, pacientul necesită oxigeno-terapie intermitentă, continuă tratamentul antibiotic, terapia respiratorie adjuvantă, dar se alimentează și mobilizează singur.

Pacientul este programat mâine pentru efectuarea unei tomografii pulmonare iar în funcție de rezultat, în zilele următoare va fi transferat pe Secția Clinică de Medicină Internă, a adăugat dr. Cristian Nicolescu, medic șef Secție Clinică Anestezie și Terapie Intensivă I.

Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad a primit avizul Ministerului Sănătăţii pentru includerea în programul de tratament cu plasmă recoltată de la donatori vindecaţi.

Articolul precedentTestele cu hidroxiclorochină la pacienții cu COVID-19, suspendate de către OMS
Articolul următorUn anticorp a fost proiectat pentru a recunoaște agenții patogeni ai bolii Alzheimer