Sfaturi pentru părinți și recomandări pentru gestionarea stării de urgență

0
729

A fost lansat un site realizat în parteneriat cu Guvernului României în care este explicat modul în care ne trebuie să ne comportăm și să acționăm în contextul pandemiei Covid-19.

Cemafac.ro este un ghid care conține regulile de bază recomandate de autorități de la care este indicat să nu ne abatem în această perioadă. Aici găsim sfaturi pentru părinți, impactul situației de urgență asupra copiilor și cum ar trebui părinții să le explice situația în care ne aflăm.

 

Sfaturi pentru părinți

 

Copiii și adolescenții reacționează, în mare parte, la ceea ce văd la adulții din jurul lor. Când părinții și îngrijitorii gestionează situația cu calm și încredere, dau dovadă de cel mai bun sprijin pentru copiii lor.

Nu toți copiii și adolescenții răspund la stres în același fel. De aceea, există posibilitatea ca unii copii să își schimbe comportamentul în această perioadă. Cei mici pot plânge excesiv, fapt care arată iritarea lor, dar este posibil și să fie triști, să aibă o alimentație nesănătoasă, performanțe slabe, dificultate în menținerea atenției și a concentrării, să evite activitățile care le făceau plăcere în trecut sau să aibă dureri inexplicabile. În aceste condiții, se recomandă parinților să-și facă timp să discute cu copilul despre epidemia COVID-19 și să-i răspundă la întrebări într-un mod pe care să-l poată înțelege. De asemenea, copilul sau adolescentul trebuie să primească asigurarea că este în siguranță și trebuie învățat cum să procedeze în situații de stres. Limitarea expunerii familiei la știri despre evenimente, inclusiv cele de pe social media este recomandată. Copiii pot interpreta greșit ceea ce aud și pot fi speriați de lucruri pe care nu le înțeleg.

Menținerea unui ritual zilnic este importantă. Este necesar un program dedicat studiului, fără a fi ignorate momentele de relaxare sau divertisment.

De asemenea, este important ca părintele să fie un model pentru copil prin luarea de pauze, odihnă suficientă, să facă mișcare și să aibă o dietă echilibrată. Păstrarea contactului cu familia și prietenii este importantă.

 

Cum gestionezi o situație de urgență

 

Este important să se discute cu copiii dacă se cunoaște situația care va urma, astfel ei se vor putea simți mai în siguranță. Trebuie revizuit planul de siguranță înainte ca evenimentul să se producă.

În timpul acestuia este nevoie de păstrarea calmului, iar cei mici să fie liniștiți de către părinți. Este necesară discutarea despre acest subiect pe înțelesul copilului.

Ulterior evenimentului, copiii trebuie încurajați să spună ce gândesc. Pentru a se simți siguri pe ei, copiii pot fi implicați în activități legate de evenimentul respectiv. De exemplu, copiii pot să se ajute unul pe celălalt după o situație de urgență, prin acțiuni de voluntariat care ajută comunitatea și membrii familiei, într-un cadru care să le ofere siguranță.

 

Reacții obișnuite pentru copii și adolescenți

 

Reacțiile obișnuite, ca urmare a situațiilor de stres, se vor diminua cu timpul, în cazul majorității copiilor. Copiii care au fost direct expuși la dezastre pot trece, din nou, prin stări de supărare; pot reveni comportamente legate de eveniment, dacă aceștia văd sau aud lucruri care să le reamintească de ceea ce s-a întâmplat. Dacă cei mici continuă să fie foarte afectați sau dacă reacțiile lor periclitează activitatea școlară ori relațiile cu ceilalți, părinții sunt sfătuiți să se adreseze unui specialist sau să discute cu cineva care are competențe în gestionarea nevoilor emoționale ale copiilor.

Copiii mai mari pot resimți supărare, furie sau teama de repetare a evenimentului. Ei se concentrează pe detaliile evenimentului și fie vor să vorbească despre acest lucru tot timpul, fie refuză total să vorbească.

Unii pre-adolescenți și adolescenți răspund la traume prin izbucniri. Pot ajunge să se comporte neglijent sau să apeleze la alcool sau la substanțe care pot da dependență. Alții se pot teme să iasă din casă, iar unii ar putea să reducă timpul petrecut cu prietenii lor, lăsându-se copleșiți de emoții intense, simțind că nu sunt în stare să vorbească despre ele.

O atenție deosebită trebuie acordată copiilor cu nevoi speciale. Cei care au nevoie permanentă de aparate care să le susțină sistemul respirator sau cei care sunt imobilizați într-un scaun cu rotile sau la pat, pot avea reacții mai puternice în fața unui dezastru iminent sau în desfășurare. Ar putea să resimtă mai intens momentele de stres, îngrijorare sau furie, în comparație cu ceilalți copii, pentru că au mai puțin control asupra stării lor generale. De asemenea, copiii cu nevoi speciale pot avea nevoie de încurajări suplimentare, de mai multe explicații legate de eveniment, de mai mult confort și de alte forme de contact fizic, precum îmbrățișări din partea celor dragi.

Articolul precedentFederația „Solidaritatea Sanitară”: Zonele lovite de epidemie au cel mai mare deficit de personal
Articolul următorMS: O companie biofarmaceutică donează medicamente pentru 8.000 de pacienți cu COVID-19