SNMF: Facilitățile legislative din starea de urgență se amestecă cu anunțuri ale CNAS

0
562

Societatea Naţională de Medicina Familiei / Medicină Generală (SNMF) atenționează că facilitățile legislative adoptate pe perioada stării de urgență se amestecă cu anunțuri ale CNAS care în prezent nu au fundament juridic și care menționează doar că se are în vedere o anumită serie de măsuri care nu sunt efectiv aplicabile fără să fie validate printr-un ordin de președinte al CNAS.

„Avertizăm colegii că toate modificările legislative trebuie aplicate cu responsabilitate, cu atât mai mult cu cât starea de urgență declarată la nivel național poate aduce responsabilizări suplimentare pentru încălcarea normelor juridice, chiar dacă acestea nu sunt din culpă”, se arată într-un comunicat al SNMF.

De asemenea, reprezentanții SNMF susțin că pe durata unei epidemii, interesul comun al medicilor și pacienților este reducerea numărului de consultații nenecesare, dar acest lucru trebuie dublat de asigurarea unor venituri constante la nivelul mediei ultimelor trei luni, chiar dacă numărul de consultații este scăzut și chiar dacă medicul intră în carantină sau izolare, în mod similar cu atitudinea față de finanțarea spitalelor.

„Facilitatea oferită de decontarea a opt consultații pe oră în loc de patru, aparent o ofertă generoasă, presupune de fapt vigilență sporită și efort suplimentar care incumbă responsabilitate majoră, dar nu rezolvă scăderea finanțării medicilor de familie pe perioada epidemiei. O astfel de scădere a finanţării nu trebuie să se întâmple în această perioadă de epidemie şi mai ales cu personalul medical. Practic, într-un război epidemiologic, încercăm să facem economie, dar nu pe seama medicilor, oricare ar fi ei”, se arată în comunicatul SNMF.
Potrivit aceluiași comunicat, “în curând vom fi asaltați de solicitări de eliberare a concediilor medicale pentru carantina sau (auto)izolare, deși noi nu am avut o informare uniformă și clară, iar comunicarea cu DSP nu dă semne de îmbunătăţire”.

Medicii de familie mai reclamă faptul că deși “ni se permite prescrierea medicamentelor fără limitele impuse de HG 720/2008 și fără card de sănătate, însă avem semnale din teritoriu că, din motive tehnice, unele farmacii nu pot elibera fracţionat aceste prescripţii”.

Medicii de familie spun că pe parcursul epidemiei, va crește nevoia de asistență medicală a populației, concomitent cu riscul de infectare a personalului care lucrează în cabinetele medicale.

“Obligarea medicilor de familie să desfășoare activități nemedicale în afara cabinetelor pe de-o parte va scădea capacitatea acestora de a oferi asistență medicală, iar pe de altă parte va crește riscul de infectare a medicilor de familie cu noul coronavirus, ceea ce va lăsa populația deservită fără asistență medicală primară în zona respectivă. Acest fapt va aglomera Unităţile de Primire Urgenţe ale spitalelor și va obliga pacienţii să parcurgă distanțe mari, fapt ce trebuie evitat pe cât posibil pe perioada epidemiei”, se mai arată în comunicatul Societății Naţionale de Medicina Familiei / Medicină Generală (SNMF).

Articolul precedentSpitalul militar ROL2: Urmează să se decidă cum vor fi direcționați pacienții
Articolul următor308 cazuri de persoane infectate cu virusul COVID -19 în România