Covid-19: Italia vrea să închidă școlile, Germania interzice exportul materialelor de protecție

0
637

Italia vrea să închidă toate școlile și universitățile, până la mijlocul lunii martie. Decizia a fost luată de un consiliu de miniștri de la Roma, reunit sub conducerea premierului Giuseppe Conte. Italia intenționează, de asemenea, să lase funcționarii publici să lucreze de acasă, în măsura în care acest lucru este posibil, chiar dacă își vor folosi computerele personale.

Germania a interzis miercuri exportul de materiale medicale de protecţie, în special măşti sanitare, din cauza epidemiei cu noul coronavirus care a provocat până în prezent 240 de îmbolnăviri în această ţară. Măsura vine după ce Franța a decis, cu o zi în urmă, să rechiziționeze producția și stocul de măști, pentru a le putea distribui personalului medical.

Guvernul german a estimat miercuri că omenirea se confruntă deja cu o ”pandemie” provocată de noul coronavirus, şi afirmă că ia situaţia ”foarte în serios”, în timp ce numărul cazurilor de îmbolnăvire continuă să crească.

”Epidemia de coronavirus în China s-a transformat în pandemie mondială”, a declarat ministrul german al sănătăţii, Jens Spahn, în faţa deputaţilor din Bundestag la Berlin. El şi-a afirmat voinţa de ”a încetini şi limita propagarea coronavirusului în Germania şi în regiunile afectate”.

Ministrul Spahn a susţinut anularea unor evenimente publice la care participă mii de persoane, precum salonul internaţional de turism, care ar fi trebuit să se desfăşoare între 4 şi 8 martie la Berlin. ”Securitatea cetăţenilor noştri este mai importantă decât interesele economice”, a subliniat el. Târgul industrial de la Hanovra, unde erau aşteptaţi circa 5.000 de expozanţi şi 200.000 de vizitatori, a fost amânat de pe 20 aprilie pentru 13 iulie.

Pe de altă parte, odată cu creşterea numărului persoanelor spitalizate din cauza coronavirusului, ministrul german al sănătăţii a evocat posibilitatea amânării unor intervenţii chirurgicale care nu sunt urgente, pentru a da prioritate internării persoanelor infectate cu coronavirusul COVID-19.

”Următoarea zile şi săptămâni vor fi o provocare”, a atenţionat el, avertizând totodată că încă nu s-a atins vârful epidemiei.

Conform ultimului bilanţ, 240 de cazuri de infectare cu coronavirusul COVID-19 au fost confirmate în Germania, în 15 din cele 16 landuri ale ţării. Mai mult de jumătate din cazuri sunt în Renania de Nord-Westfalia, cel mai populat land german. Germania a interzis miercuri exportul de materiale medicale de protecţie (măşti, mănuşi, combinezoane etc.).

Articolul precedentCoronavirus în România: Ministrul Sănătății recomandă limitarea deplasărilor 
Articolul următorSondaj: Americanii se spală mai des pe mâini pentru a controla coronavirusul