Spitalul Judetean Suceava, prezentat ca exemplu de bune practici la Congresul Mondial de Psihiatrie Sociala

0
477

Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Suceava, Gheorghe Flutur, a prezentat Spitalul Judeţean de Urgenţa (SJU) Suceava ca model de bune practici, in cadrul Congresului Mondial de Psihiatrie Sociala de la Bucureşti.

Flutur a declarat ca a fost invitat sa se adreseze participanţilor la Congresul Mondial de Psihiatrie Sociala, ce se desfaşoara in perioada 25-28 octombrie, şi a fost prezentat Congresului de catre prof. dr. Eliot Sorel, originar din Falticeni, profesor de Politici in sanatate la Universitatea „George Washington” din Statele Unite, co-preşedinte al Comitetului ştiinţific al Congresului.

SJU Suceava a fost prezentat in cadrul congresului ca exemplu de bune practici, avand in vedere tematica din acest an, respectiv „Factorii determinanţi ai sanataţii şi accesul la ingrijire”, transmite Agerpres.

Flutur a subliniat preocuparea CJ Suceava pentru susţinerea spitalelor de profil din municipiul Campulung Moldovenesc şi oraşul Siret.

Eliot Sorel a apreciat iniţiativele şi rezultatele obţinute de Flutur, incepand cu Luna Diasporei, Summit-ul RePatriot din acest an, implicarea CJ in dezvoltarea SJU Suceava, opinand ca toate acestea se constituie in poveşti de succes şi exemple de buna practica.

Cu acest prilej, Flutur i-a inmanat lui Eliot Sorel distincţia „Meritul Bucovinei”, ca urmare a includerii acestuia in lista personalitaţilor de marca din Diaspora cu origini sucevene. 

Pentru Sanatatea Press Group, Gheorghe Flutur a declarat ca i-a propus lui Eliot Sorel o colaborare pentru promovarea Bucovinei in Statele Unite.

Articolul precedentRiscul de artrita asociat cu obezitatea, transmis din generatie in generatie
Articolul următorOperatiile pentru scaderea in greutate, recomandatesi in cazul copiilorsi adolescentilor