Trei din 10 romani nu urmeaza tratamentul prescris pentru hipertensiune sau nu il urmeaza cu exactitate – studiu

0
422

Trei din 10 romani nu urmeaza tratamentul prescris pentru hipertensiune sau nu il urmeaza cu exactitate. Este rezultatul unui studiu publicat de Societatea Romana de Cardiologie la o conferinta organizata pentru a marca Ziua Mondiala a Inimii.

Pacientii nu urmeaza tratamentul pentru ca uita sa il ia (54%), nu se simt bolnavi cronici (27%), spun ca le-a permis medicul (18%), se simt bine, deci considera ca pot intrerupe tratamentul (14%), se tem de efectele adverse (11%), considera ca hipertensiunea este ceva normal pe masura ce avanseaza in varsta (9%), se trateaza mai intai pentru alte afectiuni (6%) sau nu cunosc consecintele (2%).

 

Ce stiu romanii despre hipertensiunea arteriala?

 

Noua din 10 romani au auzit de hipertensiunea arteriala, iar una din trei persoane intervievate sufera de hipertensiune arteriala. Peste 70% considera ca hipertensiunea arteriala este o afectiune grava, iar 31% dintre acestia cred ca poate fi chiar letala.  Cu toate acestea, trei din 10 pacienti nu urmeaza tratamentul prescris pentru hipertensiune sau nu il urmeaza cu exactitate.

in ceea ce priveste masurarea tensiunii arteriale, majoritatea celor care nu o fac (66%) considera ca ar trebui sa aiba anumite simptome pentru a o face. ”Hipertensiunea arteriala este ucigasul silentios. Nu avem simptome in hipertensiunea arteriala, Simptomele in hipertensiunea arteriala apar rar”, atrage atentia prof. dr. Dragos Vinereanu, presedintele Societatii Romane de Cardiologie.

Cu toate acestea, romanii se asteapta sa aiba simptome clare pentru hipertensiune, arata studiul. Doar 3% dintre cei intervievati cred ca aceasta nu prezinta simptome. Astfel, este asociata cu ritm cardiac accelerat (considera 65% dintre cei intrebati), ameteala (61%), dureri puternice de cap (57%), zgomot in urechi (50%), vedere incetosata (38%).

 

Romanii isi doresc sa se informeze

 

Majoritatea intervievatilor (90%) si-au masurat tensiunea arteriala, mare parte dintre ei in ultima luna. Aceasta desi 4 din 10 nu stiu exact cum se masoara si unde.

Romanii doresc sa se informeze si folosesc o varietate de surse, au explicat autorii studiului. Astfel principala sursa de informare o reprezinta medicul de familie, urmat de farmacist si abia pe treia pozitie se afla medicul cardiolog. Pe a patra pozitie se afla internetul.

Studiul a fost realizat in martie 2019, pe un esantion de 611 persoane.

 

Mortalitatea provocata de afectiuni cardiovasculare in Romania

 

Mortalitatea prin boli cardiovasculare in Romania este de trei ori mai mare decat cea provocata de cancer. Astfel, potrivit unui studiu recent, daca in Europa 46% dintre decese sunt provocate de afectiuni cardiovasculare, in Romania proportia este de 60%. ”Mortalitatea prin boli cardiovasculare determina o speranta de viata mai redusa. in fapt, speranta de viata in Romania este mai redusa decat in Uniunea Europeana cu aproape opt ani la barbati si cinci ani la femei”, a declarat presedintele Societatii Romane de Cardiologie.

Societatea a amintit si de un raport Eurostat din 2015, care arata ca Romania se afla pe al doilea loc in Uniunea Europeana la mortalitatea cardiovasculara, fiind devansata numai de Bulgaria.

Desi populatia Romaniei a scazut in intervalul 2001-2016 cu circa 12%, numarul total de decese prin boli cardiovasculare a scazut cu doar 7%, arata un studiu coordonat de dr. Florentina Furtunescu, de la Institutul National de Sanatate Publica, si prezentat la conferinta de astazi. ”in fapt, daca este sa moderam pentru scaderea in populatie reprezinta o crestere a mortalitatii in bolile cardiovasculare in ultimii 15 ani”, a subliniat presedintele Societatii Romane de Cardiologie.

Speranta de viata redusa se coreleaza cu un PIB redus alocat sanatatii. ”Fondurile alocate in Romania pentru sanatate, din 1994 pana in 2014, au crescut usor, dar au ramas undeva la jumatate fata de media Uniunii Europene”, a afirmat Dragos Vinereanu. Mai exact, vorbim de 5,6% din PIB in 2014, fata de 9,5% media UE.

Articolul precedentProces in Franta in cazul unui medicament controversat, care ar fi provocat intre 500si 2.000 de decese
Articolul următorObezitatea nu e cauzata de lipsa de vointa – Societatea Britanica de Psihologie