Cinci transplanturi de inima, anul acesta, in Romania

0
433

Agentia Nationala de Transplant (ANT) a anuntat ca a avut loc cel de-al cincilea transplant de inima din acest an. Interventia chirurgicala a fost realizata de echipa condusa de Prof. Dr. Horaţiu Suciu, seful Clinicii de Chirurgie Cardiovasculara din cadrul Institutului de Urgenţa de Boli Cardiovasculare şi Transplant (IUBCvT) Targu Mureş.

„De data aceasta, salvatorul a fost un barbat in varsta de 42 de ani, a carui familie a fost de acord cu donarea organelor. Inima va bate in pieptul unui pacient de 52 de ani din judetul Iasi, care se afla internat in stare grava la sectia ATI de la Institutul de Boli Cardiovasculare „Prof. Dr. George I. M. Georgescu” Iasi, pentru care nu existau alte solutii terapeutice. Operatia a decurs bine, iar evolutia pacientului este foarte buna”, transmite ANT.

in cazul donatorului de 42 de ani, aflat in moarte cerebrala, familia si-a dat acordul, printr-un gest profund altruist, inclusiv pentru prelevarea de tesut osos. Rinichii barbatului au mers pentru transplant la Institutul de Urologie din Cluj, ficatul la Institul Clinic Fundeni şi corneea la Spitalul Militar Bucureşti.  Țesutul osos a ajuns la Banca de Ţesut a Spitalului Colentina.

„Prin gestul de o mare omenie şi generozitate, aceasta familie a acordat altor oameni o noua şansa la viaţa”, a fost mesajul Agentiei Nationale de Transplant. 

Articolul precedentProces in Franta in cazul unui medicament controversat, care ar fi provocat intre 500si 2.000 de decese
Articolul următorObezitatea nu e cauzata de lipsa de vointa – Societatea Britanica de Psihologie