Noul fumat pasiv in randul copiilor, in epoca tigarilor electronice

0
405

Adultii care locuiesc cu copii sunt mai predispusi sa foloseasca tigari electronice decat restul, ceea ce expune copiii la un nou tip de fumat pasiv, arata un studiu realizat de Maine Medical Center si publicat de JAMA Pediatrics.

“Acesti copii risca sa fie expusi pasiv la un tip de aerosoli, un amalgam de compusi, ale carui consecinte asupra sanatatii nu se cunosc inca”, au scris autorii studiului.

Acest amalgam de compusi include nicotina, compusi organici volatili, metale grele si particule ultrafine.

Potrivit datelor publicate, 4,9% dintre adultii americani care locuiesc cu cineva mai mic de 18 ani au declarat ca folosesc tigari electronice. Acelasi lucru este valabil in cazul a 4,2% dintre adultii care nu locuiesc impreuna cu adolescenti sau copii. Autorii pun aceasta tendinta pe seama faptului ca o parte a populatiei crede ca fumatul de tigari electronice este mai sigur decat cel de tigari obisnuite.

Studiul a fost facut telefonic, in 2016 si 2017. Cercetatorii nu au putut stabili, insa, cat de mult fumeaza, electronic sau nu, adultii in prezenta copiilor si adolescentilor sau daca acestia sunt expusi si la fumul sau aburul altor persoane, precum frati sau prieteni.

 

Numarul liceenilor care fumeaza tigari electronice a crescut cu 80% intr-un an

 

Aproape 21% dintre elevii de liceu din Statele Unite foloseau in 2018 tigari electronice, potrivit unui raport al US Centers for Disease Control and Prevention, CDC. Aceasta inseamna ca proportia a crescut cu aproape 80% fata de 2017. in randul elevilor de gimnaziu, proportia a crescut cu 50%, ajungand la 4,9% din total.

 

Un pericol mai putin discutat

 

Autorii studiului publicat de JAMA Pediatrics subliniaza ca, pe langa un nou tip de fumat pasiv, prezenta lichidelor pentru tigari electronice in casa inseamna ca nicotina poate fi inghitita sau absorbita prin piele de copii.

Initiatorul programului Stanford Research into the Impact of Tobacco Advertising, dr. Robert Jackler, a explicat ca riscul de otravire este mare, in special in cazul copiilor mici. “Unele sticle, multe cu arome dulci, nu au sisteme de siguranta impotriva deschiderii de catre copii, desi contin suficienta nicotina pentru a ucide o intreaga clasa de prescolari”, a subliniat el.

 Medicul considera ca, in conditiile in care tigarile electronice sunt tot mai populare, centrele pentru controlul substantelor toxice trebuie sa ia masuri.

Articolul precedentEXCLUSIVITATE Pintea: Pachetul de servicii medicale de baza va fi extins incepand cu 1 iulie
Articolul următorRaed Arafat: „Nu este suficienta informarea pe care o facem” in domeniul vaccinarii