Activitate gripala intensa in toata Europa, 99 de decese in Romania

0
431

Aproape 3.500 de cazuri de gripa clinica au fost raportate saptamana trecuta pe intreg teritoriul Romaniei. De asemenea, de la inceputul sezonului pana la acest moment au fost inregistrate 99 de decese confirmate cu virus gripal, arata cele mai noi date comunicate de Institutul National de Sanatate Publica prin Centrul National de Supraveghere si Control a Bolilor Transmisibile (CNSCBT).

Prin comparatie, in perioada similara a sezonului trecut, fusesera inregistrate 17 decese. Cu toate acestea, specialistii CNSCBT spun ca nu ne confruntam cu un sezon gripal mai sever fata de sezonul precedent, ci ca s-a inregistrat un numar mai mare de cazuri si de decese mai devreme fata de sezonul precedent.

 

Gripa in Europa

 

Activitatea virusurilor gripale a continuat sa se extinda si sa se intensifice in aproape toata regiunea europeana, conform celui mai nou raport privind circulatia gripei la nivel international, raport elaborat in comun de biroul regional pentru Europa al Organizatiei Mondiale a Sanatatii (OMS) si de Centrul European pentru Preventia si Controlul Bolilor (ECDC). in cadrul acestui raport, tara noastra figureaza cu o activitate intensa a gripei si cu o raspandire nationala a acesteia.

Raportul comun al ECDC si OMS confirma faptul ca, pe intreg teritoriul Europei, circula cu predilectie virusurile gripale de tip A. Infectiile cu virus gripal B au fost rare. in randul pacientilor internati pe intreg teritoriul Europei cu infectii acute respiratorii severe (SARI) in saptamana a cincea a anului 2019, prezenta virusului gripal a fost confirmata in peste 50% din cazuri. Peste 99% din aceste cazuri au fost virusuri gripale din tipul A.

Acelasi lucru a fost confirmat si de expertii din tara noastra. Astfel, in toate cazurile de decese confirmate cu virus gripal, tipul de virus confirmat a fost A. Subtipul cel mai frecvent intalnit a fost (H1)pdm09. Aceasta este o veste buna: expertii internationali de la ECDC si OMS au confirmat ca formula vaccinului gripal din acest an este foarte eficienta in prevenirea infectiilor cu virus gripal de tip A(H1N1)pdm09 subtipul cel mai circulant la noi in tara. ECDC si OMS recomanda continuarea vaccinarii.

 

Recomandari pentru populatie

 

Recomandari pentru prevenirea imbolnavirilor si a transmiterii infectiei:

  • consultarea medicului de familie pentru simptome care sugereaza gripa, inclusiv pentru a stabili o eventuala indicatie de spitalizare;
  • izolarea voluntara la domiciliu a persoanelor care prezinta simptome asemanatoare gripei;
  • respectarea igienei in caz de tuse si stranut: utilizarea batistelor de unica folosinta sau acoperirea gurii si nasului nu cu palma, ci folosind zona articulatiei cotului;
  • igiena adecvata a mainilor, spalarea frecventa cu apa si sapun in vederea reducerii raspandirii virusului;
  • evitarea aglomeratiilor;
  • triaj epidemiologic zilnic in orice tip de colectivitate, inclusiv pentru personalul medico-sanitar si auxiliar, cu scoaterea temporara din colectivitate a celor depistati cu simptomatologie respiratorie;
  • continuarea vaccinarii antigripale;
  • expunerea de materiale informative (pliante, postere) in locuri publice.
Articolul precedentOana Falup-Pecurariu: Gripasi raceala nu se trateaza cu antibiotice
Articolul următorSalariile din sanatate au crescut cu 2% in luna decembrie, fata de noiembrie 2018